Grevă de avertisment în primării din județul Suceava

Funcționarii din mai multe primării din județul Suceava protestează prin grevă de avertisment de două ore față de intenția guvernului, de reorganizare a administrației centrale și locale, care include reduceri de personal, inclusiv polițiști locali.

La Primăria Cornu Luncii, funcționarii sunt în grevă între orele 10.00-12.00, la fel ca și colegii lor din peste 1.500 de primării din comune din țară, după cum a declarat primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, care este și vicepreședintele Asociației Comunelor din România.

Acesta a precizat că acțiunea de protest este corelată cu întâlnirea pe care prim-ministrul Ilie Bolojan o are cu cei peste 550 de primari din țară prezenți la București la Adunarea Generală a Asociației, care are loc la Palatul Parlamentului.

„Această acțiune este primul pas de protest împotriva unor măsuri care, considerăm noi, încalcă autonomia locală și afectează funcționarea administrației publice locale”, a declarat Gheorghe Fron. El a mai arătat că plenul Asociației Comunelor din România a decis, în unanimitate, să sesizeze Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, invocând încălcarea autonomiei locale prin măsurile promovate de Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Recomandări

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII (Corp C3) ANEXĂ A PRIMĂRIEI ORAȘULUI FRASIN, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”