Protest AUR, prin marș și miting, sâmbătă, în centrul Sucevei



Protest AUR, prin marș și miting, sâmbătă, în centrul Sucevei
Protest AUR, prin marș și miting, sâmbătă, în centrul Sucevei

Partidul AUR organizează sâmbătă, în centrul municipiului Suceava, o acțiune de protest față de „ordonanța trenuleț” și față de anularea turului 2 al alegerilor prezidențiale, solicitând convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, pentru alegeri libere și pentru continuarea alegerilor începând cu turul II, „pentru respectarea democrației”.
Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu a declarat, marți, că acțiunea va începe sâmbătă de la ora 14.00, în fața sediul partidului, aflat la parterul Blocului Union, de unde se va pleca în coloană spre Palatul de Justiție, pe lângă Parcul Central. În fața Curții de Apel se va protesta timp de 10 minute, după care membrii și susținătorii AUR vor merge în fața Prefecturii, care are sediul în clădirea Muzeului de Istorie. Aici vor protesta timp de 30 de minute. Deputatul Pușcașu a declarat că organizatorii protestului mizează pe prezența a circa 800 de persoane.
Președintele partidului, George Simion, a anunțat că protestele vor fi organizate sâmbătă în toate județele din țară și vor continua în ziua de 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor.



Recomandări

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”

Deputata AUR Veronica Grosu solicită politici economice clare pentru creșterea producției industriale, în scopul creării de locuri de muncă

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan să spună dacă are soluții pentru ca românii să plătească mai puțin costul energiei

Deputatul AUR Florin Pușcașu consideră că dezbaterea privind listarea suplimentară a companiilor de stat profitabile este un atac la suveranitatea națională a României