Prima întâlnire a primarilor din Zona Urbană Funcțională Suceava

În cursul zilei de marți, 20 aprilie, la sediul Primăriei Suceava a avut loc o primă întâlnire a primarilor din Zona Urbană Funcțională, care cuprinde localitățile Suceava, Șcheia, Moara, Ipotești, Bosanci, Salcea, Adâncata, Pătrăuți și Mitocul Dragomirnei, referitor la înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public la nivelul ZUF și realizarea studiului de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public.
La discuții au participat și reprezentanții firmei de consultanță de la București, care realizează Studiul de oportunitate pentru acest proiect și asigură consultanța juridică pentru înregistrarea acestei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară.
“Localitățile trebuie să stabilească lista de proiecte prioritare care să fie prinse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană la nivelul zonei analizate pe care ne dorim să o aprobăm în Consiliul Local în cursul lunii iunie 2021.
Vom avea întâlniri periodice în acest sens pentru respectarea acestui termen”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Zonă urbană funcțională reprezintă acea zonă formată din unul sau mai multe centre urbane cu caracter polarizator din punct de vedere socio-economic și localitățile înconjurătoare, între care există cel puțin o relație bazată pe migrație și navetism (datorată proximității); care împărtășesc una sau mai multe specializări funcționale și/sau caracteristici cultural-istorice; și care însumează o populație de cel puțin aproximativ 250.000 locuitori.

Prima întâlnire a primarilor din Zona Urbană Funcțională Suceava
Prima întâlnire a primarilor din Zona Urbană Funcțională Suceava
Prima întâlnire a primarilor din Zona Urbană Funcțională Suceava
Prima întâlnire a primarilor din Zona Urbană Funcțională Suceava

Recomandări

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro