Pr. Mihai Cobziuc și prof. univ. dr. Ștefan Purici au primit titlul de „Omul Anului – 2025”, la Cernăuți

Pr. Mihai Cobziuc, consilier eparhial în cadrul Biroului de Relații cu Minorități – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și preot la Parohia Dărmănești II „Sf. Ilie”, a primit recent, împreună cu prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector USV Suceava, titlul de „Omul Anului – 2025” din partea Centrului Bucovinean de Artă din Cernăuți. Acordarea distincției onorifice „Omul anului” reprezintă un omagiu adus oamenilor care contribuie la organizarea de acțiuni educaționale și culturale, oameni care depun efort pentru păstrarea identității culturale românești peste hotarele țării.

Duminică, 23 noiembrie 2025, în Sala de spectacole a Filarmonicii Regionale Cernăuți, a avut loc spectacolul de gală al Festivalului de muzică tradițională „Să-mi cânți, cobzar” (ediția a XVI-a), în cadrul căruia s-a desfășurat și festivitatea de premiere a laureaților Premiului „Omul Anului – 2025”. „Mulțumesc Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești pentru valorizare și deosebita colaborare”, a transmis pr. Mihai Cobziuc.

La acțiune au participat oameni care lucrează în domeniul păstrării și promovării tradițiilor, identității și istoriei neamului românesc, eveniment de suflet care a adus laolaltă românii din toate colțurile lumii în jurul valorilor culturii noastre naționale.

Evenimentul festiv a fost organizat de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești și a fost inclus în cadrul ediției a XVI-a a „Zilelor Spiritualității și Culturii Tradiționale Românești”, la Cernăuți, în perioada 22–23 noiembrie 2025. Această amplă manifestare culturală a fost organizată în parteneriat cu Consiliul Raional Cernăuți, Asociația „Tezaurul Bucovinei” și Asociația „Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Arboreasă”.

Recomandări

Profesorul italian Marco Valeri a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Ștefan cel Mare”

Profesorul Mircea A. Diaconu lansează „Fals tratat de gastronomie și istorie politică” la Palatul Național din Cernăuți

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”