Parisul îl omagiază pe Alexandru Paleologu

Parisul îl omagiază pe Alexandru Paleologu
Parisul îl omagiază pe Alexandru Paleologu

Ministrul francez al Culturii și Comunicațiilor, Renaud Donnedieu de Vabres, a adus un omagiu, vineri, scriitorului și diplomatului român Alexandru Paleologu, care a încetat din viață în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 86 de ani, relatează AFP.
„O dată cu decesul lui Alexandru Paleologu, descendent al unei ilustre linii de intelectuali și diplomați români și al cărui nume evocă fastuoasa istorie a regilor bizantini, dispare un scriitor distins, un mare prieten al Franței și un promotor emerit al libertății și democrației în țara sa”, a declarat ministrul francez.
Renaud Donnedieu de Vabres a adus un omagiu „acestui curajos literat care ne-a lăsat (…) o viziune, un stil și calea politică a unui suflet călit în rezistență”.
„După ce ne-a avertizat, încă din anii 1970, în legătură cu chinurile blocajului totalitar, el a continuat să acționeze și a trăit într-o perfectă armonie între destinul său politic și vocația sa de scriitor”, a adăugat Donnedieu de Vabres.
Alexandru Paleologu a încetat din viață la vârsta de 86 de ani, după ce s-a remarcat ca scriitor, om politic liberal, diplomat și un reprezentant de marcă al elitelor intelectualității românești.
Alexandru Paleologu s-a născut la 14 martie 1919, în București.
A fost ambasadorul României la Paris în 1990, el declarându-și simpatia pentru manifestația din Piața Universității și numindu-se „ambasador al golanilor”.

Recomandări

Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe esplanada Palatului Administrativ Suceava

Concursul „Light of Life”, ediția a IV-a, s-a încheiat joi la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, cu festivitatea de premiere