Vasile Rîmbu: „Toate actele administrative emise de Primăria Suceava respectă cadrul legal și produc efectele prevăzute de lege”

La scurt timp după ce în spațiul public au fost formulate semne de întrebare în privința legalității unor acte emise de Primăria Suceava, primarul Vasile Rîmbu a venit cu o replică, online:

„Toate actele administrative emise de Primăria Municipiului Suceava respectă cadrul legal și produc efectele prevăzute de lege.

În spațiul public au apărut afirmații potrivit cărora actele semnate în Primăria Suceava în perioadele în care primarul s-a aflat în concediu ar putea fi nelegale. Nimic mai fals. Afirmațiile lansate încearcă să amestece două situații diferite, reglementate distinct de Codul administrativ”.

Acesta precizează că în perioada concediului său nu a fost suspendat din funcție, nu și-a pierdut mandatul și nu am existat într-o situație de imposibilitate de exercitare a acestuia.

”În aceste condiții, Codul administrativ permite primarului să delege, prin dispoziție, o parte dintre atribuțiile sale către viceprimar.

Aceasta este o procedură administrativă distinctă de situațiile în care viceprimarul devine înlocuitorul de drept al primarului, cazuri expres prevăzute de lege pentru suspendarea mandatului, vacantarea funcției sau imposibilitatea exercitării mandatului.

Acesta este cadrul legal în care au fost emise dispozițiile și în care viceprimarul Dan Ioan Cușnir a exercitat atribuțiile delegate”, afirmă Vasile Rîmbu, care precizează: „Actele administrative emise în baza acestor delegări respectă cadrul legal și produc toate efectele juridice prevăzute de lege”.

Mai mult, el adaugă că „aceeași practică administrativă a delegării atribuțiilor în perioada concediilor este utilizată și în alte autorități publice, inclusiv la Consiliul Județean Suceava, unde atribuțiile președintelui au fost delegate vicepreședinților prin dispoziții emise pentru perioadele de concediu. Nu este o excepție și nici o invenție a actualei administrații, ci o practică administrativă firească și cunoscută”.

Replica a venit însoțită și de un atac:

Cei care astăzi vorbesc despre respectarea strictă a procedurilor au făcut parte din administrația care, în anul 2020, a transmis către Prefectura Județului Suceava documente oficiale în care toate hotărârile apăreau ca fiind adoptate cu 22 de voturi pentru, deși procesul-verbal al aceleiași ședințe consemnează că alegerea viceprimarilor s-a făcut cu 18 voturi pentru și 4 împotrivă, respectiv 14 voturi pentru și 8 împotrivă.

Oricine poate compara cele două documente oficiale și poate observa această neconcordanță.

Nu formulăm acuzații și nu tragem concluzii în locul instituțiilor competente.

Constatăm doar că este greu să primești lecții despre legalitate de la cei în timpul cărora au existat asemenea neconcordanțe în documentele oficiale”.

Concluzia finală a edilului: „Dacă însă vom fi împinși într-o dezbatere construită pe insinuări și acuzații, vom răspunde de fiecare dată cu documente oficiale și cu fapte verificabile”.

Recomandări

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, a depus un proiect de lege prin care ofițerii DGA să poată cerceta în continuare corupția