Comparație

Mariajul PNL-PD, asemănat cu cel dintre Prigoană și Bahmuțeanu

Liberalii și democrații au o „căsnicie” asemănătoare cu cea dintre Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu. Comparația a fost făcută într-o conferință de presă de secretarul executiv al PSD, deputatul de Suceava Tudor Mohora.
„Ca și Bahmuțeanu cu Prigoană, așa sunt ăștia. În fiecare lună mai divorțează și se mai căsătoresc o dată. Ce fel de eficiență, ce fel de randament poate să aibă o asemenea alianță?”, a declarat secretarul executiv al PSD. Mohora a precizat că PSD își menține intenția de a depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului însă „la momentul potrivit”.
„Biroul Permanent a luat decizia la momentul în care PSD îl consideră potrivit să depună moțiunea de cenzură. O moțiune ar putea avea ca efect o îmbunătățire a actului de guvernare prin construcția unui nou guvern pentru că e clar că în momentul în care o moțiune trece nu înseamnă neapărat că se trece automat la alegeri anticipate cum ar vrea unii. Se poate construi un nou guvern mai bun decât cel actual, care acum nu funcționează”, a conchis Mohora.

Recomandări

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier