Ilegal

Majoritatea instituțiilor publice nu respectă legislația privind protecția muncii

Legislația în vigoare privind protecția și securitatea în muncă este încălcată de majoritatea instituțiilor publice din județul Suceava. Este vorba despre obligativitatea fiecărei instituții de a avea un comitet de securitate a muncii, așa cum prevede legea, comitet care există în doar 20 din cele 170 de instituții publice din județul Suceava.
„150 de instituții nu și-au înființat un asemenea comitet, deși legea în acest sens este dată în anul 2006. Printre acestea, se numără instituții cu număr mare de angajați, precum Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Primăria Suceava, Primăria Fălticeni și Primăria Vatra Dornei, precum și Protoeria Fălticeni”, a declarat șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Mihai Airinei. Acesta a mai spus că situația este diferită în cadrul firmelor private, unde din 213 societăți verificate, 175 au astfel de comitete.
Comitetul de securitate a muncii are rolul de a depista riscurile de accidentări din activitățile angajaților, de a stabili un plan de protecție a muncii, de a verifica starea de sănătate a angajaților și de a evalua riscurile și pericolele la care sunt expuși angajații.
Mihai Airinei a declarat că „în perioada următoare se vor repeta controalele în instituțiile care nu și-au înființat comitete de securitate a muncii, și în cazul în care situația se va menține, vom aplica amenzi”.

Recomandări

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Angajații Finanțelor sucevene au întrerupt total lucrul cu publicul, joi, în semn de protest față de noua lege a salarizării unice

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare