Povestea Mihaielei Pușlău, în vârstă de 47 de ani, din satul Leucușești, comuna Preutești, este strâns legată de profesia ei de asistent maternal, care niciodată nu a fost pentru ea doar un loc de muncă.
Această meserie a însemnat pentru Mihaiela o întoarcere la ceea ce a definit-o încă din copilărie: grija pentru copii, iubirea necondiționată și dorința de a oferi șansa unei vieți mai bune celor care au nevoie cel mai mult.
„Profesia de asistent maternal mi-a readus copilăria în viața de adult”, spune ea cu emoție. A crescut într-o familie numeroasă, cu nouă copii. Trei dintre frații săi au plecat prea devreme din această lume, răpuși de probleme grave de sănătate. Această experiență dureroasă avea să-i marcheze întreaga viață.
„Am fost mereu înconjurată de copii, de frați și nepoți. Îmi plăcea să am grijă de ei și să-mi petrec timpul alături de ei. Când am devenit asistent maternal, nu am simțit că încep un serviciu. Am simțit că mă întorc la o parte din mine”, ne-a mai spus „părintele de profesie”.
Primii copii pe care i-a primit în familie au fost doi frați (Ioana, în vârstă de 13 ani, și Alexandru, în vârstă de 11 ani) care aveau nevoie de sprijin și de acces la educație specială. După plecarea lor (ei au stat un an în familia Pușlău), destinul avea să-i aducă în brațe un copil care i-a schimbat pentru totdeauna viața.
- „Nu m-am speriat. Mi-am pus încrederea în Dumnezeu și am hotărât că va rămâne la mine”
Florina avea doar două săptămâni când a intrat în familia Pușlău. La doar câteva luni, medicii au pus un diagnostic care părea să-i condamne viitorul: atrofie cerebrală, parapareză flascospastică și retard psihic sever. Pentru mulți, era o sentință. Pentru Mihaiela, era un motiv în plus să lupte. „Nu m-am speriat. Mi-am pus încrederea în Dumnezeu și am hotărât că va rămâne la mine”, spune Mihaielei Pușlău. În acele momente grele, gândul i-a zburat la frații pe care îi pierduse în copilărie și la mama sa, care îi îngrijise cu devotament până la capăt.
„Îmi aminteam cum mama îi iubea și avea grijă de ei, indiferent cât de bolnavi erau. M-am întrebat ce ar fi făcut ea în locul meu. Răspunsul era simplu: ar fi luptat pentru copil”, spune asistentul maternal. Și exact asta a făcut și ea. A luptat și încă mai luptă pentru Florina.
Ani la rând, Mihaiela a mers cu Florina la terapii și recuperare. Drumurile spre Spitalul de Recuperare din Băile Felix au devenit o rutină. Internările, tratamentele și exercițiile zilnice au făcut parte din viața lor.
Medicii vorbeau despre șanse minime. Despre limite. Despre lucruri pe care probabil nu le va putea face niciodată. Dar iubirea, răbdarea și perseverența au scris o altă poveste.
- „Dacă Florina nu ar mai fi aici, ar rămâne un gol imens în sufletele noastre”
Astăzi, Florina are 16 ani. Merge. Vorbește. Zâmbește. Își exprimă emoțiile și caută apropierea celor din jur. În felul ei. Fiecare pas și fiecare cuvânt reprezintă o victorie obținută în ani de muncă și dedicare. „Ne bucurăm de fiecare lucru pe care îl poate face. Pentru mulți sunt lucruri obișnuite, dar pentru noi sunt adevărate minuni”, spune cu emoție „mama de profesie”.
Între timp, Florina a devenit parte din familie. Fiul Mihaielei, Codruț, avea doar șase ani când fetița a ajuns în casa lor. Au crescut împreună, iar legătura dintre ei este una specială. Codruț a înțeles încă de mic faptul că Florina este diferită și a încercat mereu să o facă să râdă, să se joace, să se simtă iubită. La fel și soțul Mihaielei, care a primit-o pe Florina ca pe propriul copil. Astăzi, familia nici nu își poate imagina viața fără ea. „Dacă Florina nu ar mai fi aici, ar rămâne un gol imens în sufletele noastre”, spune familia Pușlău.
- „Florina are o latură emoțională, însă se exprimă diferit, dar asta nu înseamnă că nu <știe>”
Povestea Mihaielei vorbește despre importanța profesiei de asistent maternal. Ne arată că aici nu este vorba despre acte, despre proceduri sau responsabilități administrative, ci despre oameni care aleg să ofere copiilor vulnerabili, copiilor abandonați, ceea ce au nevoie cel mai mult: o familie, siguranță și dragoste.
În spatele fiecărui copil aflat în plasament există un adult care a ales să creadă în el atunci când viitorul părea nesigur. Iar pentru Florina, acel om a fost Mihaiela.
„Ne bucură mult cum a evoluat Florina, deoarece știam cu toții că ceea ce face astăzi însemna o probabilitate foarte mică, aproape inexistentă cândva, lucru enunțat și de medici. Ea a devenit parte din familia noastră. Nu se pune problema incertitudinii din punct de vedere al sprijinului nostru, fie el de orice natură. Sunt conștientă că dacă și-ar schimba mediul, fata ar întâmpina probleme mari de acomodare, socializare, mai ales emoționale. Florina are o latură emoțională, însă se exprimă diferit, dar asta nu înseamnă că nu <știe>”, ne-a mai povestit asistentul maternal.
Mihaiela transmite un gând de recunoștință către specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, care i-au fost alături de-a lungul anilor, dar și către familie și prieteni. Pentru că, uneori, este nevoie de o întreagă comunitate pentru a crește un copil. Și de o inimă mare pentru a deveni, cu adevărat, „părinte de profesie”.
