Mârlănia supremă

Încă nu m-am panicat după rezultatele aproape neverosimile ale unora dintre marile favorite în prima etapă a meciurilor din grupele Campionatului Mondial de Fotbal: în fond, echipele sunt alcătuite din oameni care, chiar și la acest nivel, au toate apucăturile pe care le au fotbaliștii din toate epocile, de pe toate continentele și de toate nivelurile, începând cu tendința de a-și desconsidera câte unii dintre adversari și de a aștepta victoria împotriva acestora ca pe o formalitate. Când nu se întâmplă chiar așa, ne mirăm, începem să facem calcule și comentarii, să căutăm explicații, eventual și vinovați. După ce focul de paie se stinge (cel târziu la ultimul meci din grupă, dar de regulă încă de la al doilea) și lucrurile reintră pe făgașul firesc, cu cât ne apropiem de fazele finale, cu atât se răresc și surprizele, cam de pe la sferturile de finală nemaifiind loc pentru astea uimitoare din prima etapă, ci doar pentru echipele de fotbal omologate! Nimeni și nimic pe lume nu m-ar putea convinge că în balamucul ăsta al rezultatelor suprarealiste nu sunt implicate și casele de pariuri. Nu toate, desigur, ci cele cu adevărat importante, unde se rulează zilnic sume de miliarde, care aduc statelor unde funcționează sume colosale la buget… și pe care nu au cum să le închidă niște neisprăviți de consilieri locali sau primari care o fac (mă, ai dracu’, cum au ei grijă de om!) fără să aibă habar ce-i ăla un pariu sportiv. Sărind de la una la alta, evenimentul cel mai șocant din această primă săptămână de World Cup a fost tratamentul absolut cretin și discriminatoriu pe care gazdele americane l-au aplicat sportivilor veniți din Iran. Nu vorbim de spectatori (cărora n-aveau decât să nu le acorde viză de intrare), ci de echipa Iranului, calificată la turneul final și repartizată într-o grupă în care joacă la Los Angeles și Seattle, dar căreia nu i se permite accesul și cazarea decât în preziua meciului, după percheziții corporale și controale la bagaje care durează și câte 5 ore!… iar apoi este gonită în termen de 6 ore după meci, înapoi în Mexic, la Tijuana, unde are drept de ședere! Imbecilul de Infantino, președintele FIFA, tace ca un nesimțit, în timp ce alți nesimțiți, ca Rubio sau Giuliani (înalți demnitari americani, oamenii lui Trump), mănâncă rahat despre „democrație”. Huooo, mârlanilor!