Reorganizarea Poliției Locale Suceava aduce în atenție detalii interesante legate de logistica instituției și de protecția juridică a angajaților, pe lângă regulile stricte de comportament și atribuțiile din trafic. Noul regulament de organizare și funcționare (ROF) stabilește o listă a echipamentelor din dotare, dar introduce și un mecanism financiar de siguranță pentru a preveni abuzurile agenților în timpul intervențiilor.
Astfel, fiecare polițist local care execută misiuni în teren va primi un set complet de echipamente standard. Pe lângă uniforma de serviciu, croită pe variante de vară și iarnă din stofă neagră, cu vipușcă gri-argintiu și cămașă bleu-gri, lista de dotări individuale cuprinde elemente esențiale pentru activitatea operativă: veste reflectorizante și veste pentru protecție împotriva frigului; fluiere și portcarnete din piele; radiotelefoane portabile (stații emisie-recepție) pentru menținerea legăturii permanente cu dispeceratul.
Regulamentul prevede că polițiștii locali care au absolvit programul de formare inițială de trei luni pot fi dotați cu arme letale de apărare și pază sau cu arme neletale – bastoane din cauciuc, tomfe, cătușe, pulverizatoare cu substanțe iritant-lacrimogene și bastoane cu energie electrostatică.
Fiecare agent cu drept de port-armă va avea asupra sa o singură armă și maximum 12 cartușe, manipularea acestora făcându-se în condiții de maximă securitate, exclusiv în interes de serviciu.
- Asistență juridică plătită de primărie, dar cu obligație de restituire
Unul dintre cele mai sensibile capitole din noul ROF se referă la situațiile în care polițiștii locali sunt supuși unor anchete sau sunt dați în judecată, în civil sau penal, pentru fapte comise în timpul serviciului. Administrația locală va suporta anual, din fonduri bugetare, cheltuielile pentru plata onorariilor avocaților care îi vor apăra pe acești angajați, dar cu o condiție. În momentul în care primăria aprobă plata avocatului, polițistul local este obligat să semneze un angajament oficial de restituire.
Dacă instanța de judecată stabilește, printr-o hotărâre definitivă, că agentul este vinovat sau că fapta comisă nu a avut legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta devine bun de plată. Polițistul va trebui să returneze integral primăriei sumele cheltuite pentru apărarea sa, în termen de maximum 3 luni de la decizia judecătorilor. În caz contrar, banii vor fi recuperați forțat, potrivit dreptului comun, clauza aplicându-se chiar dacă între timp agentul și-a dat demisia sau a fost demis.






