Proiecte PD-L

Fodoreanu: „Cine nu va atrage investitori în zonă nu va rezolva nimic, indiferent de ce promite”

Sorin Fodoreanu: „Trebuie să înțelegem că prin aducerea marilor investitori se rezolvă mai multe probleme odată”
Sorin Fodoreanu: „Trebuie să înțelegem că prin aducerea marilor investitori se rezolvă mai multe probleme odată”

Candidatul PD-L pentru funcția de senator în colegiul de munte al județului Suceava, Sorin Fodoreanu, constată faptul că zona Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei este în acest moment pe nedrept ocolită de marii investitori. Fodoreanu a arătat că soluția pentru această problemă stă numai în capacitatea viitorilor parlamentari de a sprijini marile investiții în zonă.
„Orice viitor parlamentar trebuie să înțeleagă că, dacă nu este în stare să atragă mari investitori, nu va rezolva nici o problemă, indiferent de ce promite”, a spus candidatul democrat-liberal.
Sorin Fodoreanu a atras atenția că în acest moment regiunea de Nord-Est a României, din care face parte și județul Suceava, este cea mai săracă din Uniunea Europeană.
„Suceava a fost până acum un fel de copilul nimănui. Cine trebuia să facă treabă aici nu a făcut, iar cine putea să facă treabă nu a fost lăsat”, a explicat Fodoreanu. „Trebuie să înțelegem că prin aducerea marilor investitori se rezolvă mai multe probleme odată. Aceasta este prioritatea pentru județul Suceava, pentru că așa vom crea locuri de muncă și vom colecta mai mulți bani la bugetele locale. Iar asta înseamnă școli mai bune, spitale civilizate, ajutoare pentru cei cu nevoi și așa mai departe”, a adăugat democrat-liberalul.
„Majoritatea celor aleși să reprezinte județul nu au înțeles foarte bine care este rolul unui parlamentar”
În opinia lui Sorin Fodoreanu, majoritatea celor aleși să reprezinte județul Suceava până în prezent nu au înțeles foarte bine care este rolul unui parlamentar: „Bucovina a avut mult de suferit până în prezent. Zona de munte a județului Suceava poate fi o perlă a turismului românesc. Cu ce este mai bună Valea Prahovei? Cu absolut nimic. Doar că are o reclamă mai bună și niște oameni care se bat pentru ea. Sigur că este comod să faci revista presei în Parlament. Dar nu asta trebuie să facă un parlamentar. Un parlamentar trebuie să aducă investiții, să sprijine primarii și împreună să aducă soluții pentru ca oamenii să trăiască mai bine. Restul sunt numai povești de campanie”, a conchis Fodoreanu.
Sorin Fodoreanu este inginer de aeronave, iar în trecut a ocupat funcția de președinte al Agenției Române de Dezvoltare. Din această poziție este responsabil de atragerea în România a unor investiții importante, cum este investiția Renault de la Pitești. Totodată, actualul candidat al PD-L pentru Senat a fost comisar general al României pentru expoziția mondială de la Hanovra, expoziție care în opina specialiștilor a fost cea mai bună acțiune de promovare a României peste hotare de după 1989.

Recomandări

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România

Alexandru Petrescu, Președinte ASF: O piață de capital puternică este un indicator al maturității unei economii și una dintre marile sale surse de încredere, finanțare și dezvoltare pe termen lung.

Festivalul „Flori de pe Dorna” de la Poiana Stampei nu va avea loc în acest an din cauza începerii unor proiecte PNRR care trebuie finalizate până la final de august, printre care amenajarea zonei de spectacole

Carantină națională la oi și capre – pesta micilor rumegătoare a circulat și la noi, dar oile au dezvoltat anticorpi

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava