Expoziție de artă plastică, recital de pian și poezie, la Rădăuți

La Rădăuți continuă și în acest weekend seria evenimentelor din proiectul „Spirit, Sunet și Culoare”. Colegiul Tehnic Rădăuți va găzdui sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 12.00, un recital de pian la patru mâini susținut de Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, în compania poetului Ioan Mateiciuc, în cadrul evenimentului „Anchilopoetica”, acesta fiind și numele volumului de poezii pe care Ioan Mateiciuc l-a lansat recent. Dialogul artelor va putea fi admirat, sâmbătă de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură din Rădăuți, în cadrul evenimentului „Armonii în vers și culoare”. Muzica îndrăgiților compozitori români George Enescu, Felicia Donceanu, Sabin Drăgoi, Sabin Pautza, Liviu Comes, Marius Sireteanu vor încânta auditoriul prezent în interpretarea deosebită a pianiștilor Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, iar orchestra Casei de Cultură din Rădăuți va prezenta lucrări orchestrale în aranjamentul lui Adrian Șerban. Culoarea și poezia vor întregi tabloul evenimentului printr-o expoziție de artă plastică a Irinei Ioana Simota-Ducra, îmbinată cu versuri recitate de Ioan Mateiciuc. Proiectul „Spirit, Sunet și Culoare”, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, este organizat de Casa de Cultură a municipiului Rădăuți, Primăria Municipiului Rădăuți, în parteneriat cu Asociația Klavier Art, Școala Gimnazială „Regina Elisabeta”, Colegiul Tehnic Rădăuți, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi Rădăuți și SC Dans Aliment.

Recomandări

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”