Legislație

Elevii și studenții vor putea face practică numai în baza unor contracte

Potrivit noii legislații, din semestrul doi al anului școlar 2007-2008, toți elevii și studenții care trebuie să efectueze stagii de practică obligatorii vor putea face acest lucru numai pe bază de contract.
Acordul trebuie să fie încheiat între organizatorul practicii și partener, cu program săptămânal sau la cumul, la sfârșit de semestru. Practic, studentul nu mai poate merge și efectua practica acolo unde dorește, ci doar în unitățile sau societățile cu care școala la care acesta studiază a încheiat un acord de colaborare. Orele de practică sunt finanțate de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. Tot de la Ministerul Educației vor fi alocate fonduri și pentru transportul și hrana elevilor și studenților care trebuie să efectueze stagiile de pregătire practică în afara localităților în care învață.
Mai mult, instituțiile de învățământ au primit posibilitatea de a aloca o subvenție financiară suplimentară, echivalentă cu 5% din alocația anuală pentru fiecare elev sau student, către societățile comerciale unde se ține stagiul de practică. Această sumă vine peste cheltuielile cu masa, transportul și cazarea care sunt susținute tot de stat.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Primarul din Fântânele, Marian Sabie, a anunțat semnarea contractului pentru amplele lucrări de reabilitare a școlii din Bănești

Foști absolvenți antreprenori și studenți inovatori, reuniți la USV Alumni Entrepreneur Conference

Alexandra Munteanu, Tudor Andronic, Ovidiu Ghiuță, Ruxandra Mihalachi, Cosmin Bradațan, Robert Schroder, Stefan Cîmpan

Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare