Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat marți, 2 iunie 2026, conferința „USV Alumni Entrepreneur Conference”, ca activitate finală în cadrul proiectului „USV–AEA Startup Accelerator: From Idea to Impact”, derulat în parteneriat cu Junior Achievement România și finanțat prin programul Entrepreneurial University al Romanian-American Foundation.
Desfășurată în Aula Corpului E, întâlnirea a reunit aproximativ 60 de participanți, studenți, cadre didactice, alumni (foști absolvenți) și reprezentanți ai mediului economic, având ca obiectiv promovarea antreprenoriatului și facilitarea dialogului dintre comunitatea academică și mediul de afaceri.
Evenimentul a fost moderat de conf. univ. dr. ec. Ovidiu-Aurel Ghiuță, manager al proiectului „USV–AEA Startup Accelerator: From Idea to Impact”. În deschiderea conferinței a fost invitat să ia cuvântul conf. univ. dr. Aurelian Rotaru, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, care a evidențiat importanța dezvoltării competențelor antreprenoriale în rândul studenților și rolul universității în susținerea inițiativelor inovatoare și a colaborării cu mediul socio-economic: ”Misiunea universităților în ultimii ani s-a schimbat, nu mai este doar de a forma resursa umană, după ce societatea de astăzi are așteptări ca universitatea să se implice inclusiv în activitatea de antreprenoriat, iar Universitatea Antreprenorială a devenit un termen destul de vehiculat în întreaga lume. Deși în România pașii făcuți în această direcție sunt modești, universitatea noastră este una dintre cele mai active din țară în acest domeniu.”

În cadrul conferinței au fost invitați apoi să își prezinte experiența profesională și antreprenorială nouă absolvenți ai USV, aflați în etape diferite ale parcursului lor antreprenorial – de la inițiative aflate în dezvoltare, până la afaceri consolidate: Tudor Andronic, Ruxandra Mihalachi, Robert Schroder, Alexandra Munteanu, Ștefan Cîmpan, Cosmin Brădățan, Mioara Trăistaru, Victoria Hudiț și Florin Pavăl. Participanții au avut ocazia să afle exemple concrete privind identificarea oportunităților, asumarea riscurilor, dezvoltarea competențelor antreprenoriale și adaptarea la schimbările din mediul economic, intervențiile care au urmat oferind acestora perspective diverse asupra antreprenoriatului, cu provocările specifice începutului de drum, cât și experiențele acumulate în dezvoltarea și consolidarea unor afaceri.

Trei echipe USV participante în cadrul proiectului și calificate în semifinalele competiției naționale de antreprenoriat Gen-E 2026, organizate de Junior Achievement România, și-au prezentat proiectele dezvoltate.
Echipa WorkerGuard, formată din studenți ai programelor de studii Mecatronică și Echipamente și Sisteme Medicale, a prezentat o soluție orientată spre creșterea siguranței în mediul de lucru. Proiectul s-a remarcat la nivel național prin obținerea locului al II-lea în finala competiției.

Echipa CineFast Solutions, formată din studenți ai programului de studii Media Digitală, a prezentat o inițiativă antreprenorială din domeniul producției și distribuției de conținut digital, iar echipa (RE)weeds Power, alcătuită din studenți ai programului de studii Protecția Consumatorului și a Mediului, a prezentat o soluție bazată pe principii de sustenabilitate și economie circulară. În cadrul evenimentului au fost acordate diplome de apreciere antreprenorilor invitați și diplome participanților implicați în prezentarea proiectelor antreprenoriale.

USV Alumni Entrepreneur Conference a reprezentat o oportunitate de dialog între generații de absolvenți și studenți, contribuind la consolidarea ecosistemului antreprenorial universitar și la promovarea unei culturi bazate pe inițiativă, inovare și colaborare interdisciplinară, iar locul al II-lea obținut de studenții USV la competiția națională Gen-E 2026 reconfirmă preocuparea universității sucevene pentru dezvoltarea educației antreprenoriale, susținerea colaborării interdisciplinare și implicarea comunității academice în proiecte cu aplicabilitate practică și potențial inovator.







