Tragedie în Ajun

Doi bătrâni au murit după ce s-au urcat într-o ocazie



În urma impactului, partea din spate a Daciei a fost distrusă în totalitate
În urma impactului, partea din spate a Daciei a fost distrusă în totalitate

Doi bătrâni au murit în Ajunul Crăciunului, după ce șoferul care i-a luat la ocazie s-a izbit într-un autocamion. Aceștia vroiau să ajungă în orașul Gura Humorului, însă drumul lor s-a oprit brusc pe raza localității Capu Codrului. Accidentul s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 8.30, pe drumul național 2E din localitate. Cei doi bătrâni, Ioan Cotoc, în vârstă de 71 de ani, și Vasile Simeria, în vârstă de 64 de ani, ambii din comuna Valea Moldovei, au fost luați la ocazie de pe raza localității de domiciliu de Marian Anghel, în vârstă de 23 de ani, din orașul Gura Humorului, care conducea un autoturism marca Audi.
Cele două victime s-au urcat pe bancheta din spate, o a treia persoană luată la ocazie, Aspazia Pășcuțoi, de 44 de ani, tot din Valea Moldovei, ocupând locul din dreapta față.
Din cercetările poliției rezultă că șoferul de 23 de ani circula cu viteză pe un drum acoperit cu zăpadă, condiții în care, într-o curbă, a pierdut controlul asupra volanului. Intrat în panică, conducătorul auto a frânat brusc, intrând în derapaj. Mașina s-a rotit, intrând pe sensul opus de mers și lovind violent cu partea din spate un autocamion marca Mercedes condus regulamentar de un șofer din Vatra Dornei. Urmare a impactului, partea din spate a mașinii a fost distrusă în totalitate, cei doi bătrâni murind între fiarele contorsionate ale autoturismului. Femeia care se afla pe locul din dreapta față a fost transportată de urgență la spital, unde s-a constatat că nu are leziuni grave. Șoferul care a provocat accidentul a scăpat fără răni de pe urma impactului, la fel și celălalt conducător auto.
Marian Anghel va fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.



Tragedie în Ajun: Doi bătrâni au murit după ce s-au urcat într-o ocazie
Tragedie în Ajun: Doi bătrâni au murit după ce s-au urcat într-o ocazie
Tragedie în Ajun: Doi bătrâni au murit după ce s-au urcat într-o ocazie
Tragedie în Ajun: Doi bătrâni au murit după ce s-au urcat într-o ocazie
Tragedie în Ajun: Doi bătrâni au murit după ce s-au urcat într-o ocazie
Tragedie în Ajun: Doi bătrâni au murit după ce s-au urcat într-o ocazie
Tragedie în Ajun: Doi bătrâni au murit după ce s-au urcat într-o ocazie
Tragedie în Ajun: Doi bătrâni au murit după ce s-au urcat într-o ocazie
În urma impactului, partea din spate a Daciei a fost distrusă în totalitate
În urma impactului, partea din spate a Daciei a fost distrusă în totalitate


Recomandări

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița

A ajuns în arest pentru că a provocat rănirea unei fetițe de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie
A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie