Din neatenție, și-a tăiat fratele la picior cu drujba

drujba
drujba

Un adolescent în vârstă de 15 ani și-a trimis fratele de 11 ani în spital după un incident care s-a petrecut în curtea gospodăriei părinților în satul Basarabi, comuna Preutești.
Sâmbătă dimineață, în jurul orei 8.00, băiatul de 15 ani s-a apucat să taie un arbore cu un motofierăstrău mecanic. La un moment dat, s-a apropiat fratele mai mic, pe care adolescentul cu drujba nu l-a observat.
Băiatul de 11 ani a fost tăiat cu drujba la gamba piciorului drept și a început să strige de durere. Imediat a sosit mama celor doi, care a sunat la 112 și a cerut intervenția unui echipaj medical.
Asistentul de pe ambulanță a constatat că minorul are afectate două tendoane și mușchiul gambei de la piciorul drept, motiv pentru care a cerut să fie transportat la Spitalul Județean Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Recomandări

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care și-a pierdut recent mama

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care nu de mult și-a pierdut mama