Cheltuieli suplimentare

Cuantum minim pentru coplata la externare, la Spitalul Județean de Urgență Suceava

Vasile Rîmbu: „Am propus ca valoarea coplății să fie de 5 lei”
Vasile Rîmbu: „Am propus ca valoarea coplății să fie de 5 lei”

În cursul acestei săptămâni, Guvernul României a aprobat o hotărâre care vizează introducerea coplății, începând din luna aprilie, pacienții fiind nevoiți să scoată din buzunare între 5 și 10 lei, o singură dată, la externare, indiferent de perioada spitalizării.
Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență (SJU) Suceava, ec. Vasile Rîmbu, „am propus ca valoarea coplății să fie de 5 lei. Pacientul va face o singură plată, sumă achitându-se în ziua în care pacientul se externează, în secția unde a fost spitalizat, nu la casieria centrală a spitalului. Ca urmare a achitării acestei sume, se va elibera o chitanță”.
Acesta a mai precizat că această coplată nu va fi aplicată serviciilor de urgență, în ambulatoriul de specialitate, nici persoanelor exceptate prin lege, respectiv copii, gravide, pensionari cu venituri mai mici de 740 de lei, bolnavi incluși în programele naționale de sănătate sau veterani de război.
„Potrivit prevederilor, doar aproximativ 10% dintre pacienți vor plăti această taxă, restul de 90% făcând parte din categoriile exceptate de lege”, a mai completat Vasile Rîmbu. În aceste condiții, suma care se va cumula pe durata unui an, ca urmare a introducerii coplății, nu va reprezenta un mare ajutor pentru sistemul sanitar sucevean, ținând cont de cheltuielile imense pe care le are unitatea spitalicească.
De cealaltă parte, potrivit reprezentanților ministerului de resort, coplata va reprezenta o sursă de finanțare care va ajuta la îmbunătățirea calității serviciilor medicale. Aceștia au mai afirmat că introducerea unei coplăți modice poate fi considerat un mecanism de control al internărilor nejustificate, fictive și al raportărilor false.
Categoriile de asigurați scutite de coplată trebuie să facă dovada acestei calități cu documente eliberate de autoritățile competente că se încadrează în respectiva categorie, precum și cu documente și, după caz, declarație pe proprie răspundere că îndeplinesc și condițiile privind realizarea sau nu a unor venituri.

Recomandări

Sens giratoriu în Burdujeni, fântână muzicală la Nordic și modernizare străzi, cu banii obținuți din venituri proprii suplimentare de Primăria Suceava

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Între 8.400 și 9.700 de lei pe lună sunt costurile propuse la CJ Suceava pentru asistații din centrele rezidențiale

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare