Proiectul APLICAT

Contractul pentru digitalizarea activităților din Primăria Suceava a fost semnat luni

Primarul Ion Lungu a semnat luni contractul pentru digitalizarea activităților din Primăria Suceava
Primarul Ion Lungu a semnat luni contractul pentru digitalizarea activităților din Primăria Suceava

Contractul pentru digitalizarea activităților din cadrul Primăriei Suceava, de simplificare a procedurilor administrative, prin care cetățenii vor putea solicita și primi electronic documente importante, a fost semnat luni, la sediul municipalității.
„Am semnat contractul pentru proiectul „APLICAT” pe Programul Operațional Capacitate Administrativă, în valoare de 3.305.127 de lei, inclusiv TVA, cu câștigătorii licitației, pentru cele două loturi. Este un pas important în ceea ce privește digitalizarea activității municipalității. Doamne ajută!”, a anunțat luni primarul Ion Lungu.
Primul lot, pentru furnizare echipamente, soft și implementare portal de lucru cu cetățenii, în valoare de 1.174.946,5 lei inclusiv TVA, a fost semnat cu firma SC Sobis Solutions SRL din Sibiu. Durata de realizare a proiectului este de 17 luni, iar la finele acestuia, Primăria Suceava va putea elibera documente electronice în mai multe domenii de activitate:
– înștiințarea începerii lucrărilor de construire/desființare;
– înștiințarea terminării lucrărilor de construire/desființare;
– obținere certificat atestare stradală;
– certificat de atestare fiscală;
– autorizație transport greu;
– eliberare abonament parcare;
– obținere certificat urbanism;
– program on-line evidența populației.
Al doilea lot, care cuprinde activitatea de scanare și arhivare digitală a documentelor din cadrul primăriei, a fost câștigat la licitație de firma SC SRGM Garanții Mobiliare SRL Argeș, valoarea contractului fiind de 963.900 de lei, inclusiv TVA.
Durata de realizare este de 16 luni, cele două componente ale proiectului APLICAT fiind în legătură directă, pentru ca programul să funcționeze.
În cadrul acestuia, administrația locală va fi dotată cu o serie de echipamente moderne, necesare pentru simplificarea procedurilor administrative și eliberarea de documente online – scanere, echipamente de comunicații, servere și programe de management documente.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret

Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR
Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan