DSVSA Suceava

Comercianți amendați și mărfuri din Ucraina confiscate, în urma controalelor sanitar-veterinare

Doctorul executiv al DSVSA Suceava, Ioan Corduneanu
Doctorul executiv al DSVSA Suceava, Ioan Corduneanu

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava a efectuat pe parcursul lunii mai 195 de controale în târguri, în piețe, în unități de procesare, unități de comercializare a produselor alimentare, dar și în unități de alimentație publică, fiind aplicate câteva amenzi și confiscate mărfuri.
Prioritatea controalelor a fost legată de vânzătorii ambulanți care comercializează ilegal produse din Ucraina, în special conservele din carne fiind considerate cu riscul cel mai ridicat. Pe lângă faptul că nu există nici un control sanitar al acestora, riscul este amplificat și de pesta porcina africană prezentă în Ucraina.
Doctorul executiv al DSVSA Suceava, Ioan Corduneanu, a declarat că de la două persoane fizice care se aflau în Bazarul Suceava a fost confiscată cantitatea de 78,29 de kilograme de conserve provenite din Ucraina. Pe lângă marfa confiscată, cele două persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în cuantum de 600 de lei.
„Întreaga cantitate de produse alimentare confiscate a fost dirijată de personalul nostru către o unitate de incinerare”, a declarat doctorul Ioan Corduneanu.
El a mai dat ca exemplu și cazul a două persoane care comercializau animale fără a deține documente prevăzute de legislația sanitar-veterinară în vigoare, fiind aplicate amenzi de câte 600 de lei. Alte două amenzi, de câte 2.000 de lei, au fost aplicate unor agenți economici care comercializau produse etichetate necorespunzător, respectiv nu respectau condițiile de igienă în unitatea de comercializare.
Doctorul Ioan Corduneanu a mai subliniat că în alte 12 cazuri au fost aplicate avertismente, inspectorii stabilind termene de remediere a deficiențelor constatate.
„Strategia mea este de echilibru pe tot lanțul sanitar-veterinar și consider că nu trebuie să mergem pe principiul de a amenda decât în anumite cazuri grave. Cred că mai productiv este ca agentul economic să fie ajutat și îndrumat să facă performanță, cu respectarea normelor legale”, și-a prezentat strategia Ioan Corduneanu. El a subliniat că aici este vorba de agentul economic de bună-credință, nu de cei care fac comerț clandestin cu produse despre a căror proveniență nu se știe nimic.
Doctorul Ioan Corduneanu este director executiv al DSVSA Suceava de două luni.
Ioan Corduneanu este cel mai longeviv sanitar-veterinar cu funcții de conducere în ultimii ani. Din 2013, acesta a fost fie director adjunct, fie director executiv, pe perioada a două mandate.

Recomandări

Casă de schimb valutar din Suceava, amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF
Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Agenți economici amendați pentru că nu foloseau case de marcat, după o razie la Salcea, Dumbrăveni și Siminicea

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore