Aurel State: „Drumul crucii”

„Drumul crucii” avea să înceapă pentru Aurel State în beciurile Poliției din Câmpulung. Directorul Școlii Normale „Carol I” își luase mîna protectoare de pe cel mai bun elev al său, iar Siguranța Statului credea că își face datoria.
După o săptămînă de torturi, declarația a rămas însă aceeași: „Nu știu nimic”. Nici un cuvânt în plus. Doar privirea senină a celui ce a știut încă de la 18 ani că adevărata luptă nu e cu lumea, ci cu sine însuși. Nici mai târziu, când călăii s-au schimbat și torturile s-au perfecționat, Aurel State n-a putut fi îngenuncheat. Aceeași privire senină și același răspuns: „Nu știu”. Sau, când totuși era limpede că știe: „Știu, dar nu vă spun. Încercați să aflați de la mine!”.
Și Securitatea noului regim a încercat, în fel și chip, căci ea nu putea să creadă că există pe lume și cavaleri de neînvins.
Aurel State nu a îmbrăcat niciodată cămașa verde, dar nu s-a dat înapoi să sufere alături de cei ce, făcuți din aceeași plămadă cu el, au mers, pe calea lor, spre aceleași idealuri: Neamul Românesc și Credința în Hristos.
Fiind un credincios discret, dar nedezmințit, viața lui s-a desfășurat întreagă între icoana Mântuitorului, la care se ruga maica bătrână din Muscel, și icoana României Mari, pe care feciorul din Godeni a purtat-o în inima lui până la moarte.
Sursa: www.carte.ro