Aprecieri

Adomnicăi vede „conflict electoral” între două instituții apolitice

Mirela Adomnicăi: „Băsescu ne-a făcut să înțelegem foarte clar cine este preferatul lui în Suceava”
Mirela Adomnicăi: „Băsescu ne-a făcut să înțelegem foarte clar cine este preferatul lui în Suceava”

Vizita șefului statului, Traian Băsescu, în comunele sucevene Moldovița și Argel a scos la iveală „conflictul electoral” între două instituții apolitice, Președinția, pe de o parte, și Instituția Prefectului, pe de alta. Afirmația aparține deputatului PSD de Suceava Mirela Adomnicăi, care s-a referit la disputa verbală dintre Băsescu, „președintele tuturor românilor îmbrăcat în tricou portocaliu”, și prefectul Alexandru Băișanu, reprezentantul guvernului liberal în teritoriu, posibil viitor candidat PNL la alegerile parlamentare din toamnă.
„Președintele Băsescu ne-a făcut să înțelegem cine este preferatul lui în județul Suceava”
Adomnicăi consideră grav faptul că această confruntare electorală între două instituții apolitice „s-a purtat pe fondul nenorocirii unor oameni”. „Vreau să subliniez faptul că președintele Băsescu ne-a făcut să înțelegem foarte clar cine este preferatul lui în județul Suceava, pe cine sprijină și pe cine va critica indiferent ce va face în județ. Ca urmare, considerăm că de azi înainte nu mai este necesară prezența președintelui Băsescu dacă o face în acest context, întrucât și-a pierdut credibilitatea lansând asemenea mesaje”, a spus parlamentarul social democrat. De menționat că șeful statului l-a criticat dur pe prefectul Băișanu în timpul vizitei efectuate joi în județul Suceava, spunându-i că „a avut o incapacitate de a acționa în situații de urgență”. El și-a exprimat astfel nemulțumirea față de ritmul lent în care se desfășoară lucrările de reconstrucție a caselor distruse de ape și a infrastructurii calamitate. La rândul său, prefectul l-a acuzat pe șeful statului că se află în campanie electorală și că a venit să sprijine PD-L și pe liderul județean Gheorghe Flutur.

Recomandări

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan