Cercetări poliție

Accident provocat de o șoferiță care a pătruns pe un drum național-european fără a se asigura

Accidentul care a avut loc joi, în apropiere de Fălticeni, a fost provocat de o șoferiță care nu s-a asigurat la pătrunderea pe DN 2E, drumul național european care leagă Fălticeni de Gura Humorului, prin Cornu Luncii.
Din cercetările polițiștilor rezultă că o șoferiță în vârstă de 32 de ani, din Baia, care conducea un autoturism VW, pe direcția Fălticeni către Baia, a pătruns pe DN 2E fără a se asigura corespunzător și fără a acorda prioritate de trecere autovehiculului tip autoutilitară marca Mercedes-Benz condus regulamentar de un șofer din direcția Gura Humorului către Spătărești.
În urma impactului, ambele autovehicule au fost proiectate în afara părții carosabile.
După cum am mai arătat în Monitorul de Suceava, echipajele medicale ajunse la fața locului au preluat pentru îngrijiri medicale două femei.
A rezultat rănirea șoferiței în vârstă de 32 de ani, de la volanului VW-ului roșu, respectiv a unei pasagere din autoutilitară.
Conform diagnosticului preliminar, femeia de 32 de ani avea mai multe traumatisme, inclusiv la nivel de coloană cervicală, în timp ce a doua rănită avea un traumatism de umăr drept.
Ambii șoferi implicați în accident au putut fi testați cu aparatul etilotest și nu erau băuți.

Recomandări

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Șofer beat turtă, filmat de martori în timp ce pătrundea pe contrasens, înainte de a provoca un accident

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro