Execuţia bugetului general consolidat după primele 11 luni s-a încheiat cu un deficit de 10,8 miliarde lei, respectiv 1,77% din PIB, faţă de un nivel de 2,8% din PIB în perioada similară din 2011 şi de 1,19% la finele lunii octombrie, a anunţat vineri Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Guvernul s-a angajat prin acordul cu FMI să reducă deficitul bugetar în acest an la 2,2% din PIB, de la 4,3% din PIB în 2011.
Produsul Intern Brut estimat pentru acest an este de 607,3 miliarde lei, astfel că Guvernul are la dispoziţie pentru ultima lună a anului un spaţiu de cheltuieli neacoperite de venituri bugetare de aproape 2,6 miliarde lei pentru a se încadra în ţinta de deficit.
Veniturile bugetului general consolidat au fost de 175,4 miliarde lei la 11 luni, reprezentând 28,8 % din PIB, în creştere cu 7,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,6 puncte procentuale ca pondere în PIB.
Totodată, cheltuielile au însumat 186,2 miliarde lei, respectiv 30,6% din PIB, fiind mai mari cu 3,8%, dar ca pondere în PIB s-au redus cu 0,4 puncte procentuale.