Google
 
marţi, 7 feb 2012 - Anul XVII, nr. 30 (4935)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7792 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2976 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

Fuia, propus la Agricultură: Munca în agricultură nu e o pedeapsă pentru cine pică BAC-ul

Marţi, 7 Februarie 2012 (15:39:50)

Stelian Fuia, propus de PDL la conducerea Ministerului Agriculturii, este deputat şi preşedinte al PDL Călăraşi, iar anul trecut declara că trebuie pus punct concepţiei că munca în agricultură este un fel de pedeapsă pentru cine a picat BAC-ul, iar deştepţii stau la birou, la oraş.

Fuia este preşedinte al Organizaţiei Judeţene Călăraşi a PDL şi deputat, preşedinte al Comisiei de agricultură a Camerei.

Stelian Fuia s-a născut pe 1 ianuarie 1968, în localitatea Fundulea, judeţul Călăraşi, este căsătorit şi are un copil.

El este de profesie inginer şi a absolvit Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. În 1999, devine doctor în Ştiinţe Agricole şi studiază marketing la Harvard B.S., specializându-se, de asemenea, în negocieri la Universitatea din Kellogg.

Între anii 2004-2006 a fost vicepreşedinte PD Călăraşi, apoi timp de un an a fost secretar general al filialei, iar din 2007 până în 2008 a îndeplinit funcţia de prim-vicepreşedinte al PD Călăraşi.

În ianuarie 2011 a fost ales preşedinte al Organizaţiei Judeţene Călăraşi a PDL.

Potrivit declaraţiei de avere din iunie 2011, Fuia are un teren agricol de 50 de hectare în Fundulea, cumpărat în 2005, precum şi un teren intravilan de peste 2.000 de metri pătraţi, în aceeaşi localitate.

De asemenea, deputatul are o casă cu o suprafaţă de 150 de metri pătraţi în Fundulea, cumpărată în 1990, şi un apartament de 65 de metri pătraţi în Bucureşti.

Stelian Fuia este asociat unic la SC Synchem Agroindusries, fiind, totodată, acţionar la SC Procera Biofuels şi la SC Fuia Management şi Investments.

Venitul anual obţinut de Fuia ca deputat a fost de 52.893 lei, iar de la Procera Agro, lucrând ca cercetător ştiinţific, a primit 51.250 lei. Soţia sa a obţinut 72.000 de lei ca manager la Procera Agro.

Într-un interviu din 2011, Stelian Fuia spunea că agricultura este un domeniu de viitor pentru România, "dar trebuie pus punct concepţiei că munca în agricultură este un fel de pedeapsă pentru cine a picat BAC-ul, iar deştepţii stau la birou, la oraş".

De asemenea, el afirma că România are de recuperat o diferenţă de competitivitate faţă de Europa.

Fuia mai declara că, "pentru 2012, partidul are tot mai mare nevoie ca Guvernul să fie un motor electoral prin comunicare, nu prin pomeni electorale".

În 8 octombrie 2008, deputatul Stelian Fuia a fost reclamat Parchetului instanţei supreme de către Agenţia Naţională de Integritate, pentru fals în declaraţia de interese, politicianul derulând, potrivit ANI, afaceri prin societăţi de tip offshore cu sediul în Cipru.

ANI s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că deputatul Fuia, în calitate de director al Staţiunii de Cercetare Fundulea, ar fi încheiat un contract cu firma SC Procera Agrochemicals Romania SRL la care deţinea 50 la sută din acţiuni, nerespectând dispoziţiile legale privind conflictul de interese.

În urma analizării datelor menţionate în declaraţia de interese, ANI afirma că există indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de articolul 292 Cod penal.

În 3 martie 2010, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Stelian Fuia, soluţia fiind constestată de ANI la instanţa supremă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în 23 iunie, plângerea ANI pe care a apreciat-o ca fiind nefondată.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fuia, propus la Agricultură: Munca în agricultură nu e o pedeapsă pentru cine pică BAC-ul.
 Vizualizări articol: 354 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Fuia, propus la Agricultură: Munca în agricultură nu e o pedeapsă pentru cine pică BAC-ul0.05

Shopping City Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru - Cabinete Oftalmologice in Suceava
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei