Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 12 mai 2011 - Anul XVI, nr. 110 (4708)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6438 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Parchetul Judecătoriei Botoşani a deschis dosar penal în cazul uciderii celor 230 de câini

Joi, 12 Mai 2011 (17:12:10)

Parchetul Judecătoriei Botoşani a deschis dosar penal în cazul uciderii celor 230 de câini dintr-un adăpost al primăriei, persoanele vizate fiind viceprimarul municipiului şi medicul veterinar care a eutanasiat patrupezii.

Joi, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reglementate de Legea privind protecţia animalelor, respectiv acte de cruzime faţă de animale, în varianta prevăzută de art. 6 alin. 2 lit. a - omorârea animalelor cu intenţie, a informat Biroul de presă al Ministerului Public.

"Din sesizarea ce stă la baza constituirii dosarului a rezultat că angajaţi ai Padocului din Botoşani, din ordinul viceprimarului Municipiului Botoşani şi la recomandarea medicului veterinar, au procedat la suprimarea vieţii unui număr de aproximativ 200 de câini, motivat de presupusa infectare a acestora cu virusul Carre (jigodie)", se arată în comunicat.

Reprezentanţii Poliţiei Animalelor de la Bucureşti ajunşi, joi dimineaţă, la Botoşani au depus plângere penală împotriva medicului veterinar care a recomandat eutanasierea celor peste 230 de câini aflaţi în padocurile amenajate de primărie pe motiv că ar fi fost bolnavi.

Reprezentanţii Poliţiei Animalelor îl acuză pe medicul veterinar de omorâre cu intenţie şi susţin că în ancheta penală deschisă în acest caz mai sunt cercetate alte 15 persoane pentru cruzime şi rele tratamente faţă de animale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Pe lângă plângerea penală făcută împotriva medicului veterinar, vom cere Colegiului Medicilor Veterinari suspendarea dreptului de liberă practică a doctorului Cristian Pancu", a spus Alexandra Floareş inspector în cadrul Inspectoratului General de Poliţie a Animalelor.

Ea a afirmat că, potrivit legii, animalele nu puteau fi eutanasiate pentru că erau bolnave de jigodie, întrucât aceasta nu este o boală incurabilă, precizând că această boală se manifestă la câini sub un an, iar la padocurile amenajate de Primăria Botoşani majoritatea câinilor erau adulţi.

"Este practic imposibilă eutanasierea unui câini în mai puţin de un minut în condiţiile în care în mod normal această procedură durează cel puţin zece minute", a mai spus Floareş.

Astfel, reprezentanţii Poliţiei Animalelor susţin că pentru omorârea animalelor s-ar fi putut folosi chiar şi furadan.

Alexandra Floareş a menţionat că ceea ce s-a întâmplat la Botoşani ar putea fi catalogat drept "genocid".

"Ştiu că e un termen care se aplică la oameni, dar, dacă ar fi un termen care s-ar aplica la animale, asta este ceea ce s-a întâmplat ieri (n.r. - miercuri) la padocurile din Botoşani", a adăugat Floareş.

Ea a mai spus că este un caz fără precedent, nemaiîntâlnind până acum un număr atât de mare de câini omorâţi.

Potrivit sursei citate, motivul care ar fi determinat uciderea fără cadru legal a celor peste 230 de patrupede este lipsa de fonduri a municipalităţii Botoşani de a caza, hrăni şi eventual trata aceste animale.

De asemenea, ea a afirmat că o parte din cadavrele câinilor au fost duse la Direcţia Sanitar Veterinară Botoşani pentru necropsie, rezultatele analizelor urmând să fie făcute publice vineri.

Trei reprezentanţi ai Poliţiei Animalelor de la Bucureşti au venit la padocurile amenajate de Primăria Botoşani, iar la ora transmiterii acestei ştiri, ei fac verificări pentru a stabili condiţiile în care au trăit patrupedepele. De asemenea, aceştia vor verifica documentele care au stat la baza deciziei de eutanasiere.

Reprezentanţii unei asociaţii pentru protecţia animalelor au reclamat, miercuri dimineaţă, că toţi câinii comunitari aflaţi în padocurile amenajate de Primăria Botoşani au fost ucişi de angajaţi ai Serviciului Public de Administare a Bazelor Sportive şi Zonelor de Agrement.

La sosirea reprezentanţilor presei, cadavrele animalelor erau învelite în saci.

Padocurile se află în afara municipiului Botoşani, în zona rampei de gunoi. Adăposturile se află în administrarea Serviciului Public de Administare a Bazelor Sportive şi Zonelor de Agrement Botoşani, aflat în subordinea Primăriei.

Viceprimarul municipiului Botoşani Florin Gheorghiţă declara, miercuri, că medicul veterinar angajat de primărie este cel care a recomandat eutanasierea câinilor întrucât în urma analizelor făcute pe cadavrele animalelor moarte înainte, dar şi pe baza simptomelor prezentate de câinii încă în viaţă s-a stabilit că exista focar de jigodie.

"Medicul veterinar independent cu care noi avem contract ne-a spus clar că în padocuri există focar de jigodie, iar recomandarea lui a fost eutanasierea tuturor, întrucât oricum, pentru a încerca salvarea acestora, nu presupune doar mulţi bani, dar şansele de supravieţuire în urma acestui tratament sunt foarte mici", declara pentru corespondentul MEDIAFAX viceprimarul Florin Gheorghiţă.

Acesta mai spunea că animalele nu au fost brutalizate şi că au fost tranchilizate şi apoi eutanasiate.

De asemenea, reprezentanţii DSVSA Botoşani afirmau că reprezentanţii primăriei au acţionat corect prin eutanasierea câinilor aflaţi în adăpostul aparţinând municipalităţii, pentru că animalele erau bolnave de jigodie, iar tratamentul pentru această boală presupune costuri enorme. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Parchetul Judecătoriei Botoşani a deschis dosar penal în cazul uciderii celor 230 de câini.
 Vizualizări articol: 406 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Parchetul Judecătoriei Botoşani a deschis dosar penal în cazul uciderii celor 230 de câini0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei