Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 11 nov 2010 - Anul XV, nr. 266 (4557)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sindicate:Dacă fondul de salarii scade la 39 mld. lei,80.000 de bugetari nu vor avea asiguraţi banii

Joi, 11 Noiembrie 2010 (15:26:57)

Discuţiile de la Ministerul Muncii pe Legea salarizării s-au încheiat fără rezultate, sindicaliştii afirmând că dacă se păstrează actuala proiecţie bugetară, pentru 80.000 de bugetari nu vor fi asigurate salariile în 2011, ceea ce ar însemna noi diminuări salariale sau noi disponibilizări.

Vicepreşedintele Alianţei "Sed Lex", Răzvan Bordeanu, a declarat, joi, la finalul, discuţiilor de la Ministerul Muncii, că dacă va scădea fondul de salarii la 39 de miliarde de lei, 7% din bugetari, reprezentând aproximativ 80.000 de oameni, nu vor avea asigurate salariile în anul 2011, ceea ce ar însemna noi diminuări salariale sau noi disponibilizări.

"Pelerinajul la Ministerul Muncii va continua, pentru că azi nu am primit niciun răspuns", a spus Bordeanu.

Pe de altă parte, reprezentantul Federaţiei Sanitas, Adrian Bârea, a precizat că s-a discutat foarte puţin despre Legea salarizării în întâlnirea de joi, dar că reprezentanţii Guvernului au în vedere să folosească în 2011 ca bază de calcul salariile din luna decembrie plus o majorare medie de 16%.

"Nu ştim dacă această majorare se aplică unitar sau diferenţiat. 99,9% dintre salariaţii bugetari au coeficienţi cuprinşi între 1 şi 8, restul fiind excepţii, şi în aceste condiţii este clar că salariul minim pe economie reprezintă 33% din salariul mediu, faţă de 50% cât ar trebui să fie", a mai spus Bârea.

El a adăugat că deocamdată nu sa stabilit cât va fi coeficientul 1 din legea salarizării, întrucât nu a existat o ofertă din partea Guvernului. Bârea a mai spus că există două oferte din partea patronatelor pentru salariul minim pe economie, una de 650 de lei şi alta de 705 lei, însă Guvernul nu s-a pronunţat.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, a declarat că sindicatele îşi menţin solicitările făcute până acum de stabilire a coeficientului 1 şi a salariului minim la o valoare 750 de lei, atrăgând atenţia că cei care în prezent au salariu de 600 de lei sunt de fapt asistaţi social.

Hancescu a precizat că eventuala majorare cu 16% a salariilor ar putea fi discutată săptămâna viitoare, adăugând că un articol din ultimul proiect de lege privind salarizarea ar stabili că nimeni nu va avea salariul minim brut mai mic de 850 de lei.

Sindicaliştii nu sunt de acord cu această prevedere, afirmând că aplicarea ei ar însemna că foarte mulţi salariaţi, de la femei de serviciu, muncitori şi până la cadrele didactice, să aibă acelaşi salariu.

Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci, a declarat, după discuţiile de la minister, că patronatele ar putea accepta un salariu de 705 de lei cu condiţia ca sindicatele să accepte o cădere minoră a coeficienţilor pentru absolvenţii de studii superioare. El a adăugat că sectorul privat a înţeles situaţia actuală şi este alături de cetăţeni, acesta fiind motivul pentru care ar accepta majorarea valorii salariului minim.

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a concluzionat, la finalul discuţiei, că cei mai mulţi susţin o majorare a salariului minim la 650 de lei, Corâci atrăgând atenţia că sectorul privat susţine majorarea acestuia până la 705 lei.

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, joi, că salariile în 2011 vor creşte cu certitudine, evitând să spună o cifră în acest sens, dar a precizat totuşi că varianta de 15% poate fi luată în calcul.

Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană ca salariul minim să nu fie majorat cu mai mult de rata inflaţiei din ultimii doi ani, respectiv până la 670 de lei, a anunţat, marţi, Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

"La finele lunii septembrie mai erau în sectorul 1,316 milioane angajaţi, iar ca să ajungem la 1,29 milioane de angajaţi trebuie să mai plece până la finele lunii decembrie 26.000, după calculele noastre. (...) Considerăm că avem şansa să ne închidem cu 1,29 milioane de bugetari şi atunci, faţă de salariile actuale, cele diminuate cu 25%, ar merge o majorare medie de 15%, în condiţiile în care nu se mai dă prima de vacanţă şi al 13-lea salariu (....) Dacă avem în vedere anvelopa salarială de 39 miliarde lei, vine un salariu mediu de 1.300 lei net", a explicat Gherghina.

Potrivit lui Gherghina, un număr de 71.000 bugetari au în prezent salariul minim.

Secretarul de stat a mai precizat că dacă sindicatele şi patronatele ajung la un acord privind salariul minim din contractul colectiv naţional la 750 lei, de exemplu, această valoare nu va fi aplicată şi pentru bugetari.

Premierul Emil Boc a declarat, săptămâna trecută, că salariul minim va creşte la un nivel care va fi stabilit în urma discuţiilor cu sindicatele, iar prin legea salarizării unitare va fi recuperată anul viitor o parte din pierderea salarială suferită în 2010, dar strict în raport cu posibilităţile bugetare.

Primul ministru spunea, la începutul lunii noiembrie, după consultările de la Cotroceni, că nu exclude posibilitatea angajării răspunderii Guvernului pe Legea salarizării, precizând însă că decizia finală va fi luată în coaliţie.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 1 noiembrie, la TVR, că în 2011 România va putea cheltui cu salariile, aşa cum este înţelegerea cu FMI, 39 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă "cu o bună parte din cei 25% înapoi".

Băsescu mai spunea că trebuie să fie o reducere de personal suficientă pentru ca salariile să se încadreze în suma de 39 de miliarde. "Deci, orice e posibil în interiorul celor 39 de miliarde. Dacă personalul e suficient de mic numeric pentru a se putea da 100% reducerea de anul trecut, cu siguranţă se va da", a conchis şeful statului.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sindicate:Dacă fondul de salarii scade la 39 mld. lei,80.000 de bugetari nu vor avea asiguraţi banii.
 Vizualizări articol: 487 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sindicate:Dacă fondul de salarii scade la 39 mld. lei,80.000 de bugetari nu vor avea asiguraţi banii0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei