Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 27 mai 2010 - Anul XV, nr. 122 (4413)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sindicaliştii din educaţie ameninţă cu plângeri penale împotriva acţiunilor de intimidare ale MECTS

Joi, 27 Mai 2010 (15:37:45)

Federaţiile din învăţământ ameninţă că vor face plângeri penale împotriva acţiunilor de intimidare ale Ministerului Educaţiei şi inspectoratelor judeţene, aceste instituţii intenţionând să-i înlocuiască pe membri de sindicat care vor participa la grevă, pentru desfăşurarea examenelor naţionale.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret", Federaţiei Educaţiei Naţionale şi Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater" arată, într-un comunicat de presă remis, joi, agenţiei MEDIAFAX, că au luat act de presiunile exercitate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) asupra membrilor de sindicat, prin intermediul conducerilor inspectoratelor şcolare şi unităţilor sau instituţiilor de învăţământ, în vederea blocării participării acestora la greva generală care debutează în 31 mai.

Potrivit federaţiilor din învăţământ, Ministerul Educaţiei şi inspectoratele şcolare intenţionează să îi înlocuiască pe membrii de sindicat participanţi la grevă cu alte persoane, în vederea desfăşurării examenelor naţionale.

"Atragem atenţia că dreptul la grevă este prevăzut şi garantat de Constituţia României, de legislaţia în vigoare, precum şi de pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale în materie, ratificate de România sau la care România este parte. Astfel, toate presiunile exercitate de MECTS şi conducerea instituţiilor din subordine sunt ilegale şi ne rezervăm dreptul de a formula plângeri penale împotriva persoanelor care se fac vinovate de exercitarea acestor presiuni", scriu reprezentanţii federaţiilor în comunicatul citat.

Aceştia menţionează că, potrivit articolului 53 teza a II-a din Legea 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, "conducerea unităţii nu poate încadra salariaţi care să îi înlocuiască pe cei aflaţi în grevă".

Federaţiile din învăţământ subliniază că înlocuirea membrilor de sindicat participanţi la grevă cu alte persoane este ilegală.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, va prezenta, joi, într-o conferinţă de presă, măsurile pe care MECTS le are în vedere pentru încheierea anului şcolar şi organizarea examenului de bacalaureat în bune condiţii.

Daniel Funeriu anunţa, marţi, după discuţia cu sindicaliştii din învăţământ, că examenul de bacalaureat şi anul şcolar se vor încheia în condiţii optime, chiar dacă situaţia actuală este una "dificilă".

"Prioritatea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) este organizarea examenului de bacalaureat. Ministerul Educaţiei va lua toate măsurile care se impun pentru ca examenul de bacalaureat şi anul şcolar să se încheie în condiţii optime", spunea atunci Daniel Funeriu.

Sindicaliştii din educaţie intră în grevă generală din 31 mai, zi în care are loc proba de competenţe lingvistice într-o limbă străină din cadrul examenului de bacalaureat.

Elevii au ameninţat cu marşuri de protest în 1 iunie în cazul blocării bacalaureatului, susţinând că încheierea situaţiei şcolare şi susţinerea examenelor reprezintă un proces firesc al actului educaţional la care ei au dreptul prin Constituţie.

"Considerăm că şantajul sindicatelor, cadrelor didactice, de a refuza participarea la examenul de bacalaureat este un act josnic, iar elevii sunt folosiţi, fără acordul lor, ca masă de manipulare pentru rezolvarea unor probleme salariale", se arată într-un comunicat al Consiliul Naţional al Elevilor, remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Elevii au atras atenţia că legea presupune ca sindicatele, în caz de grevă, să asigure cu o treime din personal minima funcţionare a activităţilor educative.

"Solicităm ca organizaţiile sindicale să asigure numărul necesar de cadre didactice pentru desfăşurarea probelor de Bacalaureat, respectiv pentru repartizarea la liceu a absolvenţilor de clasa a VIII-a", se mai arată în comunicatul citat.

Peste 400.000 de angajaţi din învăţământ şi administraţie publică vor intra de luni în grevă generală pe termen nedeterminat, urmând ca acestora să li se alăture într-o grevă de solidaritate şi alţi angajaţi din sănătate, transporturi, penitenciare şi sectorul privat.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sindicaliştii din educaţie ameninţă cu plângeri penale împotriva acţiunilor de intimidare ale MECTS.
 Vizualizări articol: 523 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sindicaliştii din educaţie ameninţă cu plângeri penale împotriva acţiunilor de intimidare ale MECTS0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei