Pomicola Fălticeni, un brand în moarte clinică, cu datorii imense şi angajaţi fără salarii

Un adevărat simbol timp de zeci de ani, recunoscută pentru soiurile remarcabile create, Staţiunea de Pomicultură Fălticeni a ajuns, astăzi, în colaps financiar. Dacă la alte instituţii criza economică a îngheţat salariile şi a impus reducerea cheltuielilor, aici „taifunul” recesiunii doar a pus capac dezastrului, soluţiile de ieşire din colaps părând extrem de greu de găsit.

Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni, titulatura exactă a instituţiei, a fost înfiinţată în 1939, în acest an urmând a împlini 71 de ani de activitate. Vremuri atât de grele ca cele de acum nu au mai fost însă niciodată. Nu este vorba însă de o situaţie apărută brusc, recent, ci de o perpetuare lentă, dar sigură, a dezastrului.

În primul rând, staţiunea nu primeşte nici un leu de la bugetul de stat, fiind obligată să se autofinanţeze prin comercializarea merelor produse în livezi. Cea mai importantă componentă, cu caracter obligatoriu, este activitatea de cercetare (cercetătorii au ca obiect de activitate crearea de soiuri şi portaltoi, stabilirea sortimentelor pomicole, rezolvarea problemelor legate de arbuştii fructiferi, stabilirea tehnologiilor de cultură a speciilor pomicole şi de arbuşti fructiferi precum şi găsirea de soluţii optime pentru protecţia fitosanitară), însă şi acest domeniu, care în alte sectoare este susţinut în totalitate din fonduri bugetare, trebuie realizat tot din resurse proprii.

Cum fondurile proprii au fost insuficiente, an de an s-au adunat datorii, situaţia de acum fiind doar vârful dezastrului.

Cocoşaţi de datoriile la bugetul de stat şi la furnizori

De puţină vreme, misiunea de a gestiona această situaţie dezastruoasă îi revine lui Gheorghe Iacobuţă, cercetător ştiinţific gradul II, doctorand, angajat la staţiune din 1986. El a devenit director de pe 1 ianuarie 2010, după pensionarea fostului şef, Gheorghe Lazăr, nume care s-a identificat mai bine de 30 de ani cu activitatea de la staţiune.

„Avem datorii enorme, peste 25 de miliarde de lei vechi. Cea mai mare parte din sumă, 16 miliarde, o reprezintă obligaţiile către bugetul statului, CAS, şomaj etc., în jur de 6 miliarde sunt datoriile către furnizorii de tratamente, iar alte trei miliarde sunt datorii privind alte tipuri de impozite. Nu cred că este zi lăsată de la Dumnezeu să nu fiu sunat de organele statului ori de furnizori, care îmi cer datoriile, însă mărturisesc că acum ne este imposibil să le returnăm”, ne-a spus directorul staţiunii, care recunoaşte că situaţia actuală îl îngrozeşte.

Fără bani pentru tratamentele aplicate pomilor şi nici pentru salarii

Pentru a realiza dimensiunile crizei, acesta ne-a explicat cum decurg lucrurile în ceea ce priveşte efectuarea tratamentelor pentru pomii fructiferi.

„Sunt în situaţia penibilă şi greoaie de a nu putea face nici tratamentele, sunt în imposibilitatea de a achiziţiona fungicide. În acest an am realizat patru tratamente în livadă, în condiţiile în care ar fi trebuit să fac 12-14 până acum”, ne-a mărturisit Gheorghe Iacobuţă.

Partea cea mai grea a discuţiei vine însă când ajungem la salarii.

La staţiune mai lucrează 30 de oameni, care, deşi au salarii modice, nu mai pot fi plătiţi la timp. Există mari restanţe salariale din 2009, unii, de exemplu, nu au luat banii pe patru luni, iar în ultimele două luni personalul nu a mai luat nici un leu.

„Nu ştiu ce va fi luna viitoare, depozitele sunt goale, mi-e groază de ceea ce urmează”, a recunoscut directorul.

Producţia de mere de anul trecut a adus o pierdere de 6 miliarde

El a încercat să ne explice şi de ce nu sunt bani la staţiune, nici măcar pentru salarii. În momentul de faţă, pentru staţiune există trei surse de finanţare: valorificarea merelor (pe cea mai mare parte a livezii sunt cultivaţi meri, în plan secundar fiind şi cireşi şi vişini), subvenţiile la mărul industrial şi subvenţiile pe teren, pe care le încasează orice proprietar de teren.

La primul capitol şi cel mai important, valorificarea merelor, concurenţa externă omoară producătorul intern.

„Anul trecut, pentru că aveam nevoie urgentă de bani, am vândut o cantitate mare de mere la o fabrică de suc cu modica sumă de 9 bani pe kilogram. Mai vindem mere şi direct de la depozitul nostru, cu până la un leu pe cele de calitatea I, şi cu 25-40 de bani cele de calitatea a doua. Astea sunt preţurile, mai mult nu puteam obţine. Numai anul trecut, la producţia de mere pierderile au fost de 6 miliarde de lei vechi”, a precizat directorul Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni. Aşadar, cel puţin anul trecut, staţiunea a scos pe piaţă un produs ce nu a adus decât o mare pierdere.

Şi în privinţa subvenţiilor sunt probleme mari, în cazul celor pe teren, de exemplu, nici măcar cele aferente anului trecut nefiind încă virate.

Soluţiile de salvare par imposibil de găsit

După cum o recunoaşte şi directorul, dacă printr-o minune situaţia s-ar mai îmbunătăţi, tot nu s-ar putea plăti datoriile existente.

„Chiar dacă suntem în an de criză trebuie găsite soluţii pentru creditarea unităţilor de cercetare. Noi nu avem de unde plăti datoriile acumulate”, a spus Gheorghe Iacobuţă, dând de înţeles că datoria colosală nu poate fi achitată decât cu bani de la bugetul de stat.

Speranţe mai sunt legate de Legea 45/2009, privind organizarea cercetării în domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, care prevede, printre altele, ajutor financiar de la stat pentru funcţionarea staţiunilor de cercetare, dar care nu a fost încă pusă efectiv în aplicare.

Având în vedere însă anul de criză prin care trecem, pentru Staţiunea de la Fălticeni şansele de a primi ajutor sunt infime, iar dacă nu apare o minune, aceasta ar putea avea soarta pe care au avut-o deja alte staţiuni din ţară. Închiderea şi vinderea bunurilor, pentru achitarea debitelor.

„Dacă mi-ar veni un tânăr absolvent de facultate în domeniul cercetării, nu aş putea să-i dau decât un salariu de 700-800 de lei”, a explicat directorul Gheorghe Iacobuţă de ce nimeni nu mai vrea să se angajeze la staţiune, deşi în domeniul cercetării criza de personal este imensă.