Doru POPOVICI

Nici nu s-a-ncheiat de tot sezonul fotbalistic, şi iată că a început deja obişnuita zăpăceală legată de primenirea echipelor în cel mai pur stil românesc. Conform principiului că peştele de la cap se-npute, primii vizaţi într-un fotbal care pute în întregime sunt antrenorii. Motivele, de fapt pretextele, în cele mai multe cazuri, sunt de o fabuloasă diversitate, cel mai frecvent utilizate fiind „nu şi-a îndeplinit obiectivul” (care!?!) şi „a scăpat vestiarul din mână”, chestie absolut intraductibilă în româna obişnuită. Problema cu „vestiarul” o întâlnim de regulă la echipele unde transpiraţia pe teren e frecvent suplinită de cea din cluburile de dans ori acolo unde jucătorii pun de câte o răscoală, cel mai adesea justificată de neplata lor cu lunile, situaţie în care tot antrenorul pică de fraier, deşi vinovat este, în mod evident, nesimţitul de patron. Care, desigur, îl va schimba pe antrenor fiindcă „a scăpat vestiarul din mână”, adică nu a avut puterea a a-i convinge pe jucători că ei sunt de fapt nişte sclavi pe plantaţia patronului şi că în loc să ceară bani, ar trebui să aducă ei de acasă numai fiindcă li se oferă şansa de a juca sub tricoul ăla. Criteriul performanţei nu funcţionează nicicum: ăia care au ratat podiumul sunt înlocuiţi tocmai de asta. Ăia care au prins Europa League, că de ce n-au ajuns în Champions’ League. Ăia de la mijloc că de ce nu-s mai sus, ăia de la limita retrogradării fiindcă le-au dat palpitaţii patronilor şi suporterilor. Cazurile extreme sunt la poli: amintiţi-vă cum CFR Cluj l-a gonit anul trecut pe antrenorul care-i adusese titlul, dar şi cum ăia care-şi retrogradează echipele sunt de regulă păstraţi! De ce? Simplu: fiindcă nu mai au tupeu să mârâie după banii care li se cuvin. Prin această prismă, se vede clar că zilele lui Mandorlini sunt numărate, că Stoichiţă poate să-şi facă valiza, că Marius Lăcătuş, după prima realizare mai acătării, anunţă că se haiduceşte prin Spania la ordinul Marianei, dragostea lui, că Ţânţaru’ e ca şi cărat şi că în locul lui (apără, Doamne!) reîncepe hora care, de vreo 500 de campionate încoace, îi are ca protagonişti pe Flocea, Săpăligă, Puriu’ şi Fălcosu’, maestru de ceremonii fiind inexpugnabilul şi inepuizabilul Procuroru’ care veghează din „off” (şi aoleu!) ca echipa să fie lăsată să se pregătească pentru... chiar aşa: pentru ce?!