Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 27 mai 2010 - Anul XV, nr. 122 (4413)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Suceava

Aproape 7.000 de nou-născuţi riscă boli grave fiindcă statul nu-i mai vaccinează

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Criza de vaccinuri pediatrice din judeţ a atins cote alarmante după aproape jumătate de an în care imunizarea bebeluşilor împotriva unor boli grave precum tuberculoza s-a făcut parţial sau deloc. Lipsa vaccinurilor care ar fi trebuit să se acorde gratuit a provocat o adevărată psihoză în rândul părinţilor care refuză să-şi scoată copiii din casă şi încearcă să-i protejeze cât mai mult de contactul cu alte persoane.

În timp ce mii de sugari aşteaptă să fie imunizaţi, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava nu poate avansa nici o dată la care serurile vor sosi în judeţ şi refuză să discute pe marginea acestui subiect. Fiindcă şi-au pierdut încrederea în autorităţi şi nu mai speră ca situaţia de criză să fie dezamorsată prea curând, unii părinţi ajung să străbată mii de kilometri pentru a-şi procura fiolele din străinătate, contra unor sume care ajung şi la câteva sute de euro.

 

Autorităţile sanitare sucevene: „E o problemă naţională”

Potrivit datelor contabilizate de DSP Suceava, la începutul acestei luni figurau ca restanţieri în ceea ce priveşte administrarea vaccinului BCG, împotriva tuberculozei, un număr de 1.579 de nou-născuţi. La vaccinul diftero-tetanos-pertusis şi antipoliomielită (DTPa-IPV), numărul sugarilor restanţieri era de 5.109, iar la cel împotriva rubeolei, oreionului şi rujeolei (ROR), de 119. Dacă vaccinul BCG nu se mai găseşte deloc de la 31 ianuarie, vaccinul DTPa-IPV a putut fi administrat parţial şi în luna februarie, în timp ce ROR s-a administrat parţial şi în aprilie.

„E o problemă naţională, iar răspunsul la întrebări vi-l poate da numai biroul de presă al Ministerului Sănătăţii”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Adrian Popescu, chestionat cu privire la criza de vaccinuri pediatrice din judeţ.

„Am cumpărat un vaccin BCG împotriva tuberculozei de la o farmacie din Germania, în baza unei reţete eliberate de către un medic din Suceava. Am plătit pe el în jur de 170 euro, bani la care s-au adăugat alţi 40 de euro, contravaloarea unei lăzi frigorifice în care urma să fie transportat serul. Medicul de familie nu a vrut să-l administreze fetiţei mele decât după o traducere autorizată a prospectului. Teama sa s-a dovedit întemeiată, deoarece s-a demonstrat că vaccinul avea o altă utilizare şi era contraindicat copiilor. Farmacia din Germania de la care l-am achiziţionat nu a vrut să mi-l ia înapoi, deşi aveam bonul de casă, aşa că nu-mi mai rămâne decât să aştept ca statul să reia administrarea vaccinului”, a spus Alexandra Moroşanu.

 

Medicii: „Lipsa vaccinării poate conduce şi la deces”

„Mi s-a spus că nu există nici un vaccin în tot judeţul şi că trebuie să mai aştept. Mi-e frică să-l scot la plimbare sau să-l las să vină în contact cu alte persoane fiindcă este sensibil şi poate lua oricând virusul”, completează o altă mămică, Ioana Lupu.

Lipsa vaccinării poate avea consecinţe deosebit de grave asupra sănătăţii sugarilor şi, chiar dacă se tem să facă declaraţii oficiale, medicii admit totuşi că, în unele cazuri, se poate ajunge până la deces. Pe de altă parte, doctorii spun că imunizarea nou-născuţilor trebuie făcută în răstimpul a maximum zece luni după naştere şi nu recomandă sub nici o formă achiziţionarea serului din alte ţări. Şi asta, deoarece vaccinurile cumpărate din alte ţări, cum ar fi Ungaria sau Bulgaria, conţinaltă tulpină decât cea utilizată de Institutul Cantacuzino, ceea ce înseamnă că nu se poate şti cu exactitate dacă acestea sunt sau nu eficiente şi în România.

 

Şi Ministerul Sănătăţii apelează la varianta importului

În acest moment, există însă informaţii că şi Ministerul Sănătăţii este dispus să apeleze la varianta importului. Într-un anunţ postat recent pe site-ul său, MS informează căva achiziţiona un milion de doze de vaccin anti-TBC astfel încât să se poată asigura recuperarea la vaccinare a tuturor copiilor născuţi în perioada februarie – mai 2010,  precum şi vaccinarea tuturor nou-născuţilor din următoarele nouă luni, aşa cum este prevăzut în Programului Naţional de Imunizări.

„În baza Acordului-cadru de cooperare dintre Guvernul României şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 295/1992, UNICEF şi-a oferit disponibilitatea de a sprijini Ministerul Sănătăţii în facilitarea procedurilor de achiziţie a vaccinului BCG de la producătorii internaţionali agreaţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Pentru achiziţionarea cantităţii de 1.000.000 de doze de vaccin BCG, Ministerul Sănătăţii va aloca 259.877 lei, respectiv 81.732,50 USD, din fondurile Programelor naţionale de boli transmisibile. Conform prevederilor hotărârii de guvern, Ministerul Sănătăţii va plăti UNICEF un avans de 30% din valoarea totală a achiziţiei, în vederea demarării procedurilor de achiziţie de către această organizaţie. MS estimează finalizarea achiziţiei în 4-5 săptămâni de la publicarea în Monitorul Oficial a HG”, se arată în comunicat.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape 7.000 de nou-născuţi riscă boli grave fiindcă statul nu-i mai vaccinează.
 Vizualizări articol: 1270 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Aproape 7.000 de nou-născuţi riscă boli grave fiindcă statul nu-i mai vaccinează5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Guvernanti criminali! trimis de
(27 mai 2010, 17:51:23
Ani la randul au fost bune vaccinurile de la Institutul Cantacuzino. Pe de o parte nu se recomanda sa se achizitioneze vaccinuri din alta tara, dar pe de o parte guvernantii se gandesc sa importe. Concluzia: nu cumparati din strainatate, ca va aducem noi. Si profitul il bagam noi in buzunar!!! Ce mai afaceri o sa facem noi, baietii detepti, cu vaccinurile pentru copii!!!"Noroc" ca nu mai produce Cantacuzino!!!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei