Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 9 ian 2024 - Anul XXIX, nr. 5 (8534)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6285 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Paula Drăgușanu își lansează cartea de debut, „Suflet Indigo”, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni

Marţi, 9 Ianuarie 2024 (10:08:59)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Paula Drăgușanu își lansează sâmbătă, 27 ianuarie 2024, la ora 12:00, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, cartea de debut, „Suflet Indigo” („un copil născut din joaca cu viața și cuvintele”).

Volumul a ieșit de sub tipar la Editura Irizor, Onești. Autoarea, creator de conținut online („Ciocolata Cu Piper”), spune că s-a trezit scriind, „fără să îmi fac planuri că voi aduna într-o carte, cândva, ceea ce am scris. Bucuria acestui moment o învăț odată cu cititorii care îmi împărtășesc impresiile despre culorile cuvintelor și tandrețea paginilor. Cei ce au început să citească îmi spun că a meritat. Respir parcă altfel, de când am decis să scot cartea. Pentru că mă încearcă tot felul de emoții pe care nu le-am mai avut”.

Dacă este întrebată cine este, Paula Drăgușanu va răspunde: „O bucată de aripă ruptă ce se vrea vindecată”.

„Suflet indigo”, de Paula Drăgușanu, cuprinde o colecție de scurte eseuri, realizate cu plasticitate și prospețime a exprimării. Textele sunt, în bună parte, însoțite de fotografii care reflectă realitățile luate ca punct de plecare sau întruchipează diafan senzațiile sugerate prin cuvânt.

Literatura Paulei Drăgușanu se citește cu emoție, iar gândul se lasă chemat pe căi nebănuite, între sobrul terestru și năzuința celestă ale cărei limite nu se zăresc, aflăm și de la cei care s-au ocupat de publicarea cărții „Suflet indigo”.

Paula Drăgușanu se bazează mult pe oamenii care o citesc de o vreme în online, „pe voi cei ce mă țineți de mână, pe voi cei ce mijiți ochii nemulțumiți dar și pe voi cei ce mă citiți dar nu lăsați nici un semn”.

Povestea Paulei Drăgușanu, adunată între coperțile unei cărți, poate fi descoperită la finalul acestei luni, într-un mediu organizat, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni. 

Pentru a vă trezi și mai mult interesul de a participa la lansarea de carte a autoarei din Fălticeni, prof. dr. Luminița Reveica Țaran, care a scris și prefața cărții, spune: „Imaginea sensibilă și delicată a Paulei Drăgușanu, răsfrântă în fiecare cuvânt, eleganța și profunzimea expresiei care se înfruptă, în fiecare frază, din bogățiile metaforei, delicatețea ritmului interior al poemelor în proză, toate acestea fac din <sufletul indigo> al autoarei un mod de a trăi în eternitate, prin arta scrisului, sedus de culorile vieții, trăite cu toate pânzele sus: <A fost odată ca niciodată… un suflet însetat de culoare…> (<Undeva, în hotare>)”.

Prof. dr. Luminița Reveica Țaran va prezenta cartea în cadrul evenimentului de pe 27 ianuarie 2024, alături de preotul profesor Bogdan Constantin Feștilă și de prof. Mioara Gafencu și Marius Cătălin Diaconescu, editorul cărții (Editura Irizor, Onești).

Lansarea de carte va fi presărată și cu câteva momente artistice: „melodii folk cu mov, lavandă și dragoste, aduse de Puiu Nechita de la Roman”.

Paula Drăgușanu spune că niciodată nu s-a dat drept cine nu este. „Am în palme emoțiile prin care trec precum un speolog coborând în rapel prin măruntaiele pământului și duc în spate generații de extratereștri plictisiți de căutări. Îmi dau voie să iubesc ceea ce creez și să creez ceea ce îmi dau voie să iubesc. Nu îmi ajunge o viață să pot decide, însă, dacă aleg să alerg sau să zbor. Așa că... scriu. Și poate scrisul meu va prinde viață și nu va mai sta în genunchi”.

Cartea se poate procura contactând editura (Editura Irizor, Onești) sau direct autoarea, Paula Drăgușanu: https://www.facebook.com/ciocolata.cupiper.102https://www.facebook.com/sufletindigo

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Paula Drăgușanu își lansează cartea de debut, „Suflet Indigo”, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.
 Vizualizări articol: 1091 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Paula Drăgușanu își lansează cartea de debut, „Suflet Indigo”, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei