Cupa Monitorul la tenis, ediţia a VI-a, a debutat sâmbătă, pe terenurile de zgură ale CS Select din complexul sportiv Unirea. Competiția din acest an se desfășoară într-u nou format ce a adunat la start nu mai puțin de 102 participanți. Turneul organizat de cotidianul Monitorul de Suceava şi Asociația Județeană de Tenis se va întinde pe durata a nu mai puțin de cinci luni, în care sunt programate nu mai puțin de 564 de meciuri, în trei grupe structurate pe nivelul valoric al jucătorilor, grupa de elită, grupa principală și grupa secundară.
Rezultatele partidelor din primele două zile ale concursului
Sâmbătă, 25 aprilie
Gavril Vârvara – Gabi Holovenciuc 6 – 3, 6 – 7, 6 – 4 (Secundară, Grupa C)
Vasile Ilie – Ovidiu Moșuc 4 – 6, 3 – 6 (Secundară, Grupa A)
Gabi Rusu – Vasile Filip 0 – 6, 0 – 6 prin neprezentare (Elită, Grupa E)
Ioan Marincuța – Alin Leuciuc 7 – 6, 6 – 3 (Elită, Grupa F)
Iuliu Buburuzan – Răzvan Guzu 6 – 1, 6 – 1 (Principală, Grupa C)
Vasile Rusu – Sorin Croitor 2 – 6, 6 – 1, 5 – 7 (Principală, Grupa H)
Andi Iacob – Iulian Chidoveț s-a amânat (Elită, Grupa A)
Duminică, 26 aprilie
Alex Huțu – Doru Iacob 6 – 3, 6 – 2(Principală, Grupa F)
Bogdan Apostol – Ovidiu Donțu 1 – 6, 5 – 7(Principală, Grupa F)
Daniel Roșu – Nicu Costrîș 6 – 0, 6 – 1(Principală, Grupa A)
Gabriel Toderașcu – C-tin Constantinovici 6 – 1, 6 – 2(Principală, Grupa D)
Valeriu Avrămia – Cătălin Botezat 6 – 0, 6 – 0 neprezentare (Principală, Grupa B)
Adrian Baciuc – Iliuță Cocriș 6 – 1, 6 – 0(Secundară, Grupa B)
Mugur Moscaliuc – Alexandru Moldovan 6 – 3, 6 – 3(Secundară, Grupa D)