Mircea Radu IACOBAN

Dacă vă mai amintiţi, prin 2009-2010, ministerul Dlui Predoiu se numea al „Justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti”. Priviţi acum sigla: au dispărut... libertăţile cetăţeneşti! De ce? Nu ştiu care-i temeiul legal al modificării titulaturii şi nici n-aş crede că zornăitul cătuşelor, percheziţiile şi arestările cotidiene întemeiate pe „suspiciuni rezonabile” au izgonit din siglă, ca „nepotrivită”, sintagma „libertăţile cetăţeneşti”. Sper că Ministerul va oferi o explicaţie, altfel, fie excluderea, fie reţinerea de a menţiona întreaga titulatură va rămâne un neplăcut prilej de vorbe şi ipoteze – mai ales că se petrece în toiul campaniei anti-corupţie, cât se poate de legitimă în esenţă, dar, după cum se vede, practicată după metoda „întâi se taie, apoi se numără”. Am scris, în această rubrică, despre păţania unei profesoare de la U.M.F. Iaşi, decan de mulţi ani al Facultăţii de Medicină Generală, Doina Azoicăi. Încă din toamnă, DNA a pus-o sub control judiciar şi, între altele, i-a interzis să-şi exercite atribuţiile de decan. Tribunalul ieşean a repus-o  recent în toate drepturile, dar pentru lunile de inactivitate şi de reală suferinţă nu are cum s-o despăgubească vreodată cineva. De necrezut, dar „mita” care a alertat DNA a fost... un ceainic! Asta în momentul în care sunt date în vileag aproape săptămânal fraude de milioane şi milioane de euro! Ceainicul (şi o tăviţă care, în relatările presei, a fost mai întâi  de argint, apoi placată cu argint şi, în final, doar „argintată”) i-a fost trimis din Maroc de un student înmatriculat la UMF Iaşi, al cărui tată are aceeaşi profesie ca şi Doina Azoicăi – medic nefrolog. „Mita” a fost expediată prin poştă (!), pe adresa Universităţii (!) – probabil, caz unic de „mituire” cu recipisă şi număr de înregistrare la destinatar... Aşa arată, simplificată, povestea ceainicului african ornat cu suspiciuni bahluiene, numai că... altele-s dedesubturile. La UMF urmează să fie ales noul rector, iar Doina Azoicăi era creditată cu cele mai multe şanse. Punerea sub interdicţie a scos-o din cursă şi nu se ştie dacă târzia reparaţie în justiţie mai poate repara ceva. Dar să urmăm firul poveştii, că înainte mult mai este: blestematul ceainic ajuge la Iaşi, îl ridică de la Poştă un salariat al UMF, care înmânează pachetul decanei Azoicăi. N-a apucat să-l deschidă şi să vadă despre ce-i vorba: mergând spre casă, „făptuitoarea” este oprită în trafic, i  se confiscă... ceainicul, devenit corp delict şi se constată flagrantul! Întrebare: de unde au ştiut poliţiştii că maşina va circula la ora cutare, pe strada cutare şi că la bord se va afla „infractoarea” plus corpul delict? Este limpede că a existat un telefon „colegial” de la UMF, „pontul” fiind creditat cu bătaie lungă. (De altfel, pare simplu: pune pe cineva să trimită prin poştă un fular, o cravată, contra-candidatului la funcţia ce-o vânezi, apoi dă un telefon unde trebuie şi ai scos din joc concurenţa!) Dar care să fie mobilul „mituirii”? Studentul marocan Yassine ar fi fost înmatriculat ilegal, în afara perioadei de înscriere, şi fără a avea studiile în regulă. După cinci luni de zile (!!), DNA catadixeşte să întrebe la Ministerul Învăţământului dacă bănuitele nereguli sunt reale. Ei bine, nici vorbă: înmatricularea s-a făcut în termenul legal, Yassine avea... surplus de studii (bacalaureatul în Franţa şi un an la o facultate europeană) şi, deşi nici nu era nevoie, poseda şi o dispensă semnată de un secretar de stat în Ministerul Învăţământului. Nici un motiv, deci, pentru ... mituire cu ceainice! Pare a fi vorba doar despre un cadou tradiţional tipic marocan, aşa cum românii dăruiesc o ie, ruşii, garnitura de Matrionuşke, olandezii, o pereche de saboţi, bulgarii, flaconul cu parfum de trandafiri ş.a.m.d. Din nefericire, Universitatea de Medicină e departe de a se afla la zenitul onestităţii în învăţământul superior românesc. Încă, pare-se, se cumpără examene, studentele mai frumuşele sunt puse să aleagă „patul” sau „patru” (vezi ultimele arestări), însă a aduce pe teritoriul penal un biet obiect ce poate fi simplă atenţie trimis de un coleg de profesie cu fiul student la Iaşi (chiar şi pe post de „captatio benevolentia”, dar foarte departe de consistenţa mitei), ehei, cale lungă! N-o cunosc pe dna Azoicăi. Am relatat incredibila poveste a ceainicului doar fiindcă mi se pare într-un fel legat de bizara dispariţie a „libertăţilor cetăţeneşti” din titulatura Ministerului Justiţiei...