Despre Înălţarea lui Hristos

La patruzeci de zile de la Învierea lui Hristos şi cu zece zile înainte de Pogorârea Sfântului Duh, prăznuim Înălţarea la cer cu trupul a Fiului lui Dumnezeu întrupat.

Înălţarea lui Hristos arată care este destinaţia omului; firea omenească pe care El a asumat-o a fost pe deplin transfigurată, ea nu s-a desfiinţat în unirea cu cea dumnezeiască. Dacă devine nevăzută după Înălţare, acest lucru se datorează îndumnezeirii ei. De altfel scopul omului nu este să se piardă în lume, pentru că atunci s-ar pierde cel mai important factor al realităţii.

Au existat păreri că acest lucru a fost posibil, deoarece Hristos nu a avut un trup real. Aceste concepţii aveau ca punct de plecare dualismul dintre spirit şi materie. Sfânta Scriptură ne descoperă că întreaga creaţie a fost creată bună, că cele create nu se opun Creatorului. Sfinţii Părinţi mărturisesc că ceea ce nu a fost asumat, nu a fost îndumnezeit, deci, dacă Hristos nu a asumat firea noastră, rămânem în continuare în moarte.

Fiecare moment din viaţa lui Hristos vesteşte o altă etapă, Întruparea are în ea într-un mod tainic Jertfa şi Învierea, Învierea ascunde în ea Înălţarea.

Adesea Înălţarea lui Hristos, ca şi Învierea lui au fost înţelese ca fiind nişte lucrări ale Tatălui asupra Fiului Său. Trebuie să avem în vedere, că moartea lui Hristos nu a avut ca ţintă satisfacerea onoarei jignite a Tatălui, ci transfigurarea firii omeneşti. De aceea atât în Înviere cât şi în Înălţarea Sa, Hristos nu este pasiv.

Evanghelistul Luca spune că Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania şi acolo Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat şi pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer (Luca 24,50-51).

Prin aceste cuvinte nu trebuie să înţelegem că acesta a fost ultimul act al lui Hristos în lume, El nu devine absent în creaţie. Înălţarea lui Hristos nu însemnă retragerea din creaţie, El continuă să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh.

Temei pentru credinţă în Înălţarea lui Hristos avem şi în Evanghelia lui Marcu, în versetul 19 din capitolul 16, unde se spune că Iisus Hristos S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta Tatălui. Astfel, Tatăl îl iubeşte pe Fiul în Sfântul Duh nu doar ca Dumnezeu ci şi ca om. Prin acesta trebuie să înţelegem că toţi cei care ne-am unit cu Hristos, devenim părtaşi la această iubire dumnezeiască.

Hristos prin Înălţarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale şi putere, ca omul să ajungă la aceasta stare. Aşa putem înţelege paradoxul: Hristos este înălţat şi în drum spre înălţare cu fiecare dintre noi.

Sursa: www.crestinortodox.ro