Mircea Radu IACOBAN

Stimați candidați la alegerile locale, m-ați năucit cu atâta invocare a „schimbării”! Ăsta pare a fi șperaclul electoral minune, cu eficiență garantată: declară-te adept al schimbării și ți-ai cucerit votanții! Cine-i deplin mulțumit de starea generală a țării și de propria-i existență, cu siguranță mai optimist proiectată în subconștientul fiecăruia? Mă tem că nimeni. Toți am avea de propus un „altceva”, dacă nu chiar o întoarcere decisă de macaz, barem o „schimbărică” acolo, un altcineva în locul altcuiva, un semn cât de modest că se clintește neclintitul.

Hazlie mi se pare clamarea schimbării și de către personaje ce s-ar vrea realese... în aceleași funcții deținute cu onor ani în șir. Întrebarea vine de la sine: de ce n-au făcut-o până acum? Apelul insistent la „schimbare”, armă preferată (în vorbe) a politicienilor de toate gradele, devine suspect dacă-l iei la descusut cum se cuvine. De la nivelul consilierului comunal până la ministru, cuvântul de ordine a fost și rămâne același („schimbare!”); mai sus, adică sus de tot, se preschimbă în „modernizare”. Nu s-a ostenit nimeni până acum să definească modernizarea, să-i lămurească parametrii în care acționează legitim și să ofere un oarece ghid în virtutea căruia s-ar opera cu  un concept credibil și articulat, nu cu o vorbuliță cețoasă, aptă să justifice orice demers voluntarist. De ce cutare gest ar însemna numaidecât „modernizare”, care-s argumentele, unde-s criteriile?

Dar să revenim la schimbare: fără îndoială că-i în firea lucrurilor. Așa a fost privită și înțeleasă încă de la Heraclit („doar schimbarea este veșnică”), Terentius („toate lucrurile sunt supuse schimbării”), Schopenhauer („numai schimbarea este statornică”) și până la Marx („schimbarea este motorul progresului”). Ei, tocmai aici e aici! Cu siguranță, nu orice schimbare conține „in nuce” germenii progresului. A fost revoluția din 1917, care a modificat hotărâtor istoria Europei (și nu numai!), un factor al progresului? Dar venirea lui Hitler la putere ce progres uman a generat? Platon s-a arătat mai circumspect, spunând că „orice lucru bine alcătuit (...) admite numai o foarte mică schimbare”, bătrânul Confucius așezând demult punctul pe i: „numai cei foarte înțelepți și foarte ignoranți nu se schimbă”.

Lozinca imperativă „schimbare!” este tratată în alte spații ale continentului mult mai circumspect. Englezii nu din obtuzitate ignorantă mențin, fie și de „ornament”, legi de pe la 1600: au înțelepciunea să gândească istoria ca un continuum, în care se cuvin păstrate și respectate anumite temeiuri-ancoră. După cum conservarea și impunerea, în veacul XXI, a unor legi și practici total anacronice, cum se încearcă în cealaltă zare a continentului, nu-i altceva decât obtuză și păguboasă ignorare a schimbărilor faste petrecute în  mentalități, tocmai acelea datorită cărora a fost posibilă evoluția umanității. Ne place, nu ne place, dar nu toate schimbările impuse de trecutul regim se cuvin automat aruncate la lada cu gunoi a istoriei. Au fost și transformări necesare, gestionate prost și abuziv, în dauna cetățeanului, dar sensul și esența lor – de pildă, cooperativizarea în agricultură – vor trebui cândva redescoperite și revalorificate. Desigur, într-o altă concepție, cu altă finalitate.

Bulibășeala din învățământul românesc, unde fiecare nou ministru schimbă schimbarea schimbărilor schimbate, poate fi de bun augur pentru destinele noilor generații doar pentru că-i purtătoare a etichetei-șperaclu? Încă n-am văzut candidatul dispus să propună, înaintea porției găunos-demagogice de obligatorie „schimbare”, consolidarea realităților care, așezate pe temeiuri solide, s-au dovedit a fi necesare și profitabile. N-or fi și d-astea?

N-așvrea ca rândurile de mai sus să fie interpretate drept o invitație la conservatorism imobil și, fatalmente, retrograd, ci o simplă atenționare că recursul la „schimbare” nu asigură de la sine necesarul pas înainte – decât dacă-i făcut cu cap. Prea multe-s realmente de schimbat în țara asta pentru a compromite însăși ideea, năclăind-o în politicianism de doi bani!