Ce facem cu icoanele vechi sau deteriorate?

Icoana este chip al prototipului. Ea este orice reprezentare ce reflectă realitatea. Dar icoana ortodoxă este o altă vedere. Ea este poza unei realităţi nevăzute, este filmul unui simbolism dinamic. Icoana prezintă ceea ce în mod normal nu se vede, este o pregustare a vieţii de după moarte.

Sunt unii oameni care se numesc creştini, dar nu văd rostul şi valoarea icoanei. Idei reformatoare sau restauratoare s-au mai întâlnit în viaţa Bisericii, s-au mai opus înţelegerii duhului legii adus de Hristos. Dar raţiunea şi importanţa covârşitoare a icoanei izvorăsc tocmai din esenţa creştinismului, din realitatea prezenţei lui Dumnezeu în om, icoana Sa. Deşi aceleaşi împotriviri vechi sunt formulate de către oameni născuţi de curând, icoanele nu vor putea fi înlăturate din viaţa privată sau publică a credincioşilor.

Icoana este un lemn sau metal, sau hârtie, sau plastic, acoperit cu ou, uleiuri pulberi sau aur pentru a reprezenta realităţi ce transced toate acestea, ce le absorb şi le transfigurează. Şi deşi leagă această lume de realitatea supremă, icoana se supune şi regulilor acestei lumi. Astfel, ea se poate degrada sau şterge, se poate strica sau distruge. În ciuda faptului că este sfinţită prin chipul reprezentat şi fiind imaginea veşniciei, icoana se poate înmormânta şi dezintegra sub negura timpului şi a vremurilor.

Icoanele deteriorate se pot da la recondiţionare sau restaurare

Icoanele deteriorate se pot da la recondiţionare sau restaurare. Deşi sunt cazuri de minuni în care icoana îşi reînnoia singură chipul, majoritatea icoanelor vechi trebuie restaurate sau repictate pentru a i se reda strălucirea potrivită. Astfel, icoanele din lemn pot fi donate mănăstirilor ce au atelier de pictură pentru a folosi în continuare "trupul" fostei icoane pentru a crea o alta. În cazul în care materialul din care este confecţionată icoana a suferit o degradare prea importantă, el se va arde.

Icoanele din hârtie, dar care nu au fost plastifiate sau protejate, se pot degrada foarte uşor. Sunt persoane care au strâns icoane ca amintire a diferitelor evenimente la care au participat sau locuri pe care le-au vizitat. Uneori, ele pot fi destul de numeroase, punând în dificultate evlavia creştinului care le deţine.

Icoana se oferă celui care are nevoie, celui ce vrea să-i dea cinstea cuvenită

Astfel de icoane pot fi dăruite. Alţi creştini s-ar putea bucura de o icoană deosebită, încărcată cu o anumită istorie. Ceea ce este un surplus pentru cineva poate fi o binecuvântare pentru altcineva. Icoana însă nu se dăruieşte oricui. Ea nu trebuie dată forţat unor persoane incapabile de evlavia cuvenită acestui lucru sfânt. Icoana se oferă celui care are nevoie, celui ce vrea să-i dea cinstea cuvenită.

Unii creştini colecţionează icoanele în albume. Ele pot deveni un adevărat jurnal de vacanţă, o imagine a pelerinajelor efectuate. Albumul cu icoane poate fi şi un album al familiei cereşti, cu imagini ale fraţilor şi surorilor cu care ne vom întâlni deplin în viaţa de după moarte.

Icoana, chiar deteriorată fiind, nu se aruncă la coş. Ea trebuie arsă pentru ca imaginea şi realitatea reflectată să nu fie întinate de locuri sau atitudini murdare. Focul va permite desfacerea legăturii dintre materie şi chipul pictat. (Alexandru ULEA)