Lucian AVRAMESCU

Sondajele de opinie, un fel de termometre vârâte în gura naţiunii pentru a-i înregistra respiraţia, indică în jur de 16 la sută încredere în partidul de guvernământ. Unele arată pe grila lor sofisticată chiar mai puţin. Nu-i nimic de mirare. Guvernul Boc a coborât ameţitor nivelul de viaţă din România şi în afară de vorbe, vorbe şi iar vorbe n-a mişcat nici-o idee salvatoare, care să întrerupă dramatica prăbuşire. Surpriza vine însă când citim cota de încredere a preşedintelui Băsescu, situată la jumătatea partidului pe care-l conduce şi susţine pe faţă, făcând din filele Constituţiei hârtie de şters pe mâini, de transpiraţie. Nu îndrăznesc să avansez altă utilizare, respectiva carte fundamentală nefiind tipărită pe un material celulozic foarte fin. Chiar Traian Băsescu se plânge, într-una din lungile şedinţe nocturne din aceste zile organizate cu liderii PD-L şi prezidate de domnia sa, că a ajuns la 8 la sută încredere. E limpede, deci, că locomotiva care a ridicat PD-ul, care l-a îmbrăcat şi dezbrăcat în toate pijamalele doctrinare, care i-a mai anexat şi un L liberal (P de la popular e conservat doar pentru trebuinţe interne, de înjurături măscăroase între beligeranţi), locomotiva năzdrăvană s-a paradit. Din vârful vagoanelor a coborât la coada lor, trăgând carevasăzică partidul în jos.

Nene Băsescule, au îndrăznit câţiva pedelişti, ne-ai făcut matale mari, ne-ai dat ministere şi gologani să mergem la bagaboante şi să ne fâţâim prin străinătăţuri, ne-ai făcut vile şi ne-ai burduşit conturile, dar acum te-ai hodorogit! Gata. Lasă-ne să ne gospodărim singuri! Numai că – mărturie stau cele câteva zile şi nopţi în care preşedintele şi-a sufocat partidul prin toate Vilele Lac, cărându-l după el şi dojenindu-l întruna – ”bunicul„ nu se dă dus. Se dă sprinten, râde, mângâie şi încearcă să capteze bunăvoinţe şi să îmbrobodească. Ceartă, dar fără forţă de convingere. Se vrea tot aici, tot la butoane, tot bulibaşă absolut. Alegeri libere în partid? Fără ştirea mea? Păi arunc ţara în aer (ea este în aer!), dar asta nu îngădui! Îl vreţi pe Blaga? Păi aţi uitat că el a fost şef de vamă şi tocmai ce i-am arătat pisica neagră şi cât e el de buldog o să-i îngheţe pe bot mârâitul. Lenuţa mea a încercat să se dea pe sub pulpana lui, simţind că eu m-am şubrezit? Vom discuta şi acest subiect, dar nu aici, ci la Cotroceni! Mi-i daţi deoparte pe Macovei, pe Cotoi pentru a vă pune, în fruntea mesei, tot voi? Cam aşa au decodificat discuţiile din vilele lacustre unii cercetători de şoapte ”pe surse”.

Preşedintele, e limpede chiar şi pentru cei care transpiră de emoţie numai când îi rostesc numele, s-a dus rău de tot în jos. Sociologii spun că există un prag de sub care nu te mai scoate nici Dumnezeu şi nici Sarsailă. Dorinţa patologică de a conduce tot, de a stăpâni tot, alimentată de credinţa că îi iese orice şi că poporul e cu el oricât l-ar călări, îngâmfarea de taur de cireadă de a ieşi în faţă şi a spune tot ce a fost mai rău şi mai blestemat pentru supuşi (tăieri, ajustări, luat biberonul de la gura sugarilor şi a doctoriilor din mâna tremurândă a bătrânilor) nu puteau să-l ducă altunde decât aici. Adică jos de tot. Locomotiva nu mai e. Nu s-a defectat, ci a ieşit din uz. Pentru totdeauna. Poate aresta liderii sindicali, poate băga în puşcărie opoziţia, poate spânzura în piaţa publică spurcaţii de ziarişti (încerc să mă amuz ca Francois Villon care, condamnat la spânzurătoare, scria în celulă „grumazul meu legat cu şnurul/ afla-va cât atârnă curul”) şi tot la subsolul clasamentelor va rămâne. E îndreptăţit deci murmurul de nemulţumire din PD-L.

Mă întrebam de mult când se va întâmpla asta. Priveam nedumerit cum indivizi în toată firea, hârşiţi în rele, maturi, la costume şi cravată, călcând băţoşi pe coridoarele Parlamentului sau Guvernului, cu conturi barosane, neveste, copii, amante, unii campioni ai sforăriilor, se lasă înjugaţi, fără să crâcnească, la pandaliile lui Băsescu. Ei bine, dinspre PD-L se aude un murmur. Ca dintr-un stup agitat la presimţirea pericolului. Pericolul e de a sucomba, aşa cum au dispărut ca partid ţărăniştii. Unii se pregătesc să fugă în corabia opoziţiei, alimentată de vântul popular. Alţii încearcă, timid, speriaţi să nu se toarne unul pe celălalt, debarasarea de locomotiva stricată şi s-o dea la fier vechi. Fierul vechi mai are încă preţ de vânzare. S-ar putea ca în curând pe Traian Băsescu să nu mai dea nimeni o para chioară.