Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 19 ian 2023 - Anul XXVIII, nr. 14 (8238)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Statistică

Aproape 800 de sesizări de violenţă în familie, înregistrate anul trecut la Protecția Copilului Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Din statisticile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava rezultă că anul trecut au fost înregistrateaproape 800 de sesizări de violenţă în familie, din care 648 de cazuri au fost de neglijare, 65 de abuz fizic, 14 de abuz sexual, 68 de abuz emoțional, trei cazuri de exploatare prin muncă și un caz de exploatare sexuală.

Fiecare caz în parte (799 de sesizări de violenţă în familie confirmate) a fost analizat de specialiștii DGASPC Suceava. Prin mijloacele pe care le are la dispoziţie Protecţia Copilului Suceava, dar şi în colaborare cu primăriile, reprezentanţii instituţiei de protecţie socială încearcă să intervină şi să ajute cât mai multe astfel de familii şi cât mai mulţi copii abuzaţi. Sunt şi cazuri grave, în care se impune internarea în regim de urgenţă a minorilor abuzaţi, în Centrul de primire a copilului în regim de urgență. Aici ajung copiii aflați în situaţie de risc. Imediat se face un plan de servicii, se ia legătura cu primăria de unde aparţine minorul, se cere o anchetă socială, se stă de vorbă cu minorul, cu cei care aduc minorul în centru, poliţie, reprezentanţi ai primăriei, pentru a cunoaşte care este situaţia acestuia, iar minorul intră într-un program de consiliere psihologică

 

54 de adopții naționale pentru copii din sistemul de protecție, în 2022

Tot anul trecut, rezultă din statisticile DGASPC Suceava, au fost încuviințate 54 de adopții naționale pentru copii din sistemul de protecție.Directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, a spus că „pentru 24 de copii din sistemul de protecție sucevean a fost stabilită măsura încredințării în vederea adopției și au fost deschise proceduri de adopție pentru 39 de copii, pentru care planul individualizat de protecție are ca obiectiv final adopția. Un copil poate fi adoptat numai dacă se află în sistem cu măsură de protecție și după ce instanţa de judecată l-a declarat adoptabil”.

Cei mai fericiți sunt copiii care și-au găsit anul trecut o familie iubitoare și au fost adoptați. Majoritatea copiilor adoptați erau crescuți de asistenți maternali, dar au fost și copii adoptați de rudele la care au fost inițial în plasament. Însă sunt câteva zeci de copii care așteaptă ca cineva să-i caute, să le asculte povestea, pentru ca, mai apoi, să înceapă împreună o altă poveste de viață, mult mai bună decât cea pe care au avut-o până acum. Ei, acești copii, ar putea să treacă pe primul loc în inimile voastre, să vă aducă bucurie și împlinire. Ei doar așteaptă să aibă o familie, să fie adoptați. Tot în anul 2022 au fost evaluate, au participat la cursuri pentru dezvoltarea capacității parentale și au fost atestate 53 de familii/persoane ca apte să adopte un copil.

 

63 de atestate noi de asistenți maternali profesioniști

Sute de copii necăjiți, provenind din familii dezorganizate, părăsiți de părinți sau copii orfani din tot județul sunt crescuți de „părinți de profesie”.La propunerea specialiștilor din cadrul DGASPC Suceava, comisia pentru protecția copilului Suceava a aprobat, anul trecut, eliberarea a 63 de atestate  - asistenți maternali profesioniști și reînnoirea atestatului pentru 102 asistenți maternali profesioniști. De asemenea, a mai completat directorul executiv Nadia Crețuleac, „86 de copii ai străzii au beneficiat anul trecut de servicii de specialitate: consiliere psihologică și socială, cu monitorizare post reintegrare în familie, în anul care tocmi s-a încheiat. Au fost încheiate și 15 contracte de voluntariat, pentru desfășurarea de activități cu beneficiarii serviciilor sociale din județ”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape 800 de sesizări de violenţă în familie, înregistrate anul trecut la Protecția Copilului Suceava.
 Vizualizări articol: 744 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Aproape 800 de sesizări de violenţă în familie, înregistrate anul trecut la Protecția Copilului Suceava0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei