Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 21 mar 2022 - Anul XXVII, nr. 66 (7983)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

La Rădăuți

Au început trimiterile în judecată ale agresorilor lui Daniel Bodnar

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Greu, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au început să dea drumul în instanță dosarelor în care parte vătămată este activistul de mediu Daniel Bodnar.

Este vorba, deocamdată, de două dosare în care actele de amenințare, respectiv de lovire comise asupra activistului, au fost mai mult decât evidente, fiind înregistrate video, în unul dintre cazuri chiar de către agresor.

Monitorul de Suceava semnala în luna septembrie a anului trecut faptul că nici unul din dosarele în care Daniel Bodnar a reclamat acte de intimidare sau de violență asupra sa nu este trimis în instanță.  Daniel Bodnar declara atunci că a depus cel puțin zece reclamații privind agresiuni asupra sa. Cele mai multe pe aria de competență a procurorilor de la Rădăuți, însă mai sunt și altele. Una dintre sesizări privește o agresiune asupra lui Daniel Bodnar, comisă la Mălini, în aria de competență a procurorilor de la Fălticeni. 

Este posibil ca nu toate sesizările acestuia să se confirme și să impună trimiterea în judecată, însă unele cazuri au fost evidente.

 

Scene violente în fața Atelierului de Împletituri Marginea. Afaceriștii cu lemn de la Voievodeasa au devenit violenți

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au dispus la începutul lunii martie trimiterea în judecată a inculpaților Gheorghe Marin Rîpanu și Ion Samuel Băcilă, ambii din Voievodeasa-Sucevița, pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe, parte civilă în dosar fiind Daniel Bodnar.

Cazul de agresiune este tocmai din septembrie 2020. 

Atunci, Daniel Bodnar a fost agresat în fața Atelierului de Împletituri Marginea. Scenele violente s-au petrecut după ce activistul a sesizat un transport suspect de lemn.

Daniel Bodnar, alături de Iulian Ureche, se afla în fața atelierului, unde cei doi intenționau să asiste la inventarierea materialului lemnos.

În timp ce erau la poartă, cei doi au fost abordați de mai mulți indivizi din Sucevița. La un moment dat, a rezultat din cercetările poliției, doi dintre agresori l-au lovit pe activistul de mediu, după care au aruncat cu pietre în BMW-ul X6 al lui Daniel Bodnar, provocându-i distrugeri. De altfel, o parte din agresiune a fost înregistrată video, cât se poate de clar, de activist.

 

”Mie, subsemnatul Rîpanu, mi se aduceau amenințări cu incendierea camionului și a casei”

Doi bărbați din Sucevița au fost reținuți pentru 24 de ore în urma agresiunii. Este vorba de cei doi trimiși acum în judecată (Gheorghe Marin Rîpanu și Ion Samuel Băcilă). Procesul în care vor fi judecați cei doi va începe la Judecătoria Rădăuți.

Gheorghe Marin Rîpanu este chiar administratorul firmei care efectua transportul de lemn.

După incidentele din septembrie și reținerea sa pentru 24 de ore, Rîpanu a încercat să se apere declarând că ”prin intermediul rețelei de socializare Facebook, în repetate rânduri, la adăpostul așa-numitelor live-uri din partea activiștilor de mediu, se incită la acte de violență publică și de vandalism. Mie, subsemnatul Rîpanu, mi se aduceau amenințări cu incendierea camionului și a casei”.

 

La judecată pentru amenințare – „nu ai să mai poți mânca cu mâinile, îți promit eu că îți rup picioarele”

Procurorii de la Rădăuți au finalizat într-un termen mult mai rezonabil dosarul privind un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Vicovu de Sus, care, în luna ianuarie a acestui an, l-a amenințat pe Daniel Bodnar într-un live pe care chiar el l-a postat pe Facebook.

Deranjat de un control al Gărzii Forestiere la societatea tatălui său, Marcel Petrică Begean l-a amenințat cât se poate de direct pe activist:

”Fac acest video pentru Daniel Bodnar. Să știi că Garda Forestieră a fost la noi, ți-ai făcut de lucru cu țiganii de-amu Danieluț.... de acum nu că nu ai să mai poți merge cu picioarele, nu ai să mai poți mânca cu mâinile, îți promit eu că îți rup picioarele. Te anunț în direct amu....”, a anunțat individul, mândru probabil de acțiunea sa.

În urma plângerii depuse împotriva sa, tânărul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de amenințare și a fost reținut pentru 24 de pe în arestul poliției județene.

În acest caz, în care proba amenințării a fost foarte clară, procurorii au dispus trimiterea în judecată pe 15 martie, în această săptămână, la aproximativ două luni de la comiterea faptei.

 

Daniel Bodnar crede că autoritățile fac încă foarte puțin pentru a stopa mafia lemnului 

Aceste două cazuri prezentate mai sus au fost cele în care actele de agresiune comise asupra activistului de mediu au fost mai mult decât evidente.

Mai sunt însă și alte sesizări, care ar trebui să aibă același curs al anchetei, în opinia lui Daniel Bodnar.  Unele vizează însă persoane mult mai importante și influente, atrage atenția acesta.

Contactat de Monitorul de Suceava, Daniel Bodnar a declarat:

”Referitor la trimiterea în judecată, cred că e soluția corectă chiar dacă a durat mult mai mult decât ar fi fost normal și asta demonstrează că autoritățile nu se folosesc de atribuțiile pe care le au ca să oprească tăierile ilegale și infracționalitatea. Sunt multe dosare puse la sertar cu dedicație. Sunt trași la răspundere doar cei mici, deși avem cazuri clare, cu prejudicii foarte mari, dar am informații chiar de la un polițist că unele dosare sunt ținute cu intenție la sertar”, a declarat activistul de mediu, aflat și în aceste zile la terapie, în refacere, după gravul accident rutier în care a fost implicat în luna ianuarie a anului trecut.

 

A câștigat la prima instanță și procesul cu un pădurar care îi cere daune

Daniel Bodnar a obținut un succes în instanța de la Rădăuți și în privința unui pădurar care l-a dat în judecată, cerându-i daune pentru că i-ar fi prejudiciat imaginea. Pădurarul Ilie Cenușă, de la Ocolul Silvic Brodina, l-a acționat în instanță pe activist și i-a solicitat daune morale de 10.000 de euro. Pădurarul și familia sa au fost vizați de mai multe controale în urma sesizărilor depuse de activist. În ședința de vineri, 18 martie, Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea reclamantului Ilie Cenușă ca nefondată. Ilie Cenușă a fost obligat să îi achite pârâtului Daniel Bodnar suma de 2.399 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Sentința Judecătoriei Rădăuți în acest dosar de „acțiune în răspundere delictuală, plată de daune morale” nu este definitivă și poate fi contestată. 

Pădurarul are așadar încă posibilitatea de a continua acțiunea.

 

Activistul, avertizat că va fi ținut din proces în proces

Activistul Daniel Bodnar spune că pădurarul Cenușă i-a promis că îl va vâna în instanță și îi va face viața un calvar. Trebuie spus că pe rolul Judecătoriei Rădăuți mai sunt deschise încă două acțiuni similare, ale lui Ilie Cenușă, în care pârât este Daniel Bodnar:

”El mi-a transmis că mă va ține în procese non-stop să nu mai am timp de acțiuni, că doar are destui bani să mă poarte prin tribunale. Ce fac eu de acum…? Vom continua să scoatem la iveală ilegalitățile pe care le face cât și activitatea infracțională a angajaților Romsilva. Nu-i plăcut, dar lupta trebuie să continue și nu avem de gând să renunțăm”, a transmis Daniel Bodnar.

Activistul de mediu se află încă în recuperare după groaznicul accident rutier în care a fost implicat în ianuarie 2021, la Sucevița. Pe timp de noapte, Bodnar se afla într-o acțiune de urmărire a unor camioane. El era pasager în mașina condusă de un alt activist de mediu, Daniel Ghinghiloschi. Acesta a pierdut controlul asupra autoturismului BMW pe care îl conducea, mașina lovind violent un podeț și poarta unei case.

Șoferul a scăpat cu răni mai ușoare, însă Bodnar a suferit leziuni grave. Daniel Bodnar a fost diagnosticat preliminar cu „fractură de coloană lombară, paraplegie și fractură complexă la o gleznă”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Au început trimiterile în judecată ale agresorilor lui Daniel Bodnar.
 Vizualizări articol: 4380 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Au început trimiterile în judecată ale agresorilor lui Daniel Bodnar5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei