Gabriel MANȚĂ

Inițial, titlul era Nopți albe cu Simona, dar suna într-un anume fel, în plus nu era pe deplin adevărat, căci am pierdut (câștigat?) nopți și cu alte meciuri. Așadar, Simona și-a atins momentan limita revenirii în elită, aceasta fiind semifinala cu Iga Swiantek. Se poate spune că a pierdut cumva frustrant, fiindcă a servit pentru primul set, apoi a avut două mingi de set legate în tie-break. Ratarea setului a fost sărbătorit cu o rachetă ruptă, indicator rar despre cât ar fi contat în dinamica meciului. Dar chiar ea a declarat apoi că tot departe ar fi fost de câștigarea meciului și în cazul în care ar fi condus cu 1-0. Probabil acea accidentare musculară tot ar fi survenit, ceea ce ar fi însemnat diminuarea jocului, iar poloneza nu putea fi învinsă cu procent de implicare mai mic de 100%. Prilejul de revanșă vine foarte repede, sub culorile naționale ale celor două jucătoare.

Rafa Nadal își extinde cel mai bun început de an din carieră (cine ar fi crezut?!), ajungând la un singur meci de al patrulea turneu câștigat la rând, adversar fiindu-i merituosul Fritz! Ambele finale, și cea feminină, și cea masculină, se vor fi disputat în noaptea de duminică spre luni. Poate nu întâmplător, la IW cel mai chinuit a fost Nadal de cei doi finaliști de la NextGen, Korda și Alcazar. Într-un mod diferit, totuși, deoarece cu fluidul Korda n-a văzut minge de break preț de 7 game-uri la retur, în timp ce Alcazar l-a angajat într-o luptă fizică, uneori brutală, fără a conta prea mult cine e la serviciu. Astfel, majoritatea game-urilor de serviciu ale lui Alcazar au fost un chin pentru acesta, Nadal având nu mai puțin de 20 de mingi de break în meci! Ca o paranteză, Alcazar figurează la 1,85 metri înălțime, cât Nadal, dar mi s-a părut ușor mai scund decât acesta. Deși servește tare, tânărul spaniol ar trebui să mai diversifice, căci împotriva unui returneur de excepție și-a cam anulat avantajul. Am folosit cuvântul brutal, acesta poate fi ilustrat de următoarea statistică: după 2 game-uri, 8-0 la lovituri câștigătoare pentru Alcazar, iar la finalul setului prim, pierdut, junele avea 6-0 la lovituri câștigătoare cu reverul! Pe urmă a început vântul ăla nebun în deșert, care a dus la un tenis suprarealist, din care a ieșit la mal Alcaraz, mai norocos aș zice, nu neapărat mai adaptat. Decisivul a fost ca un film pe care l-am mai văzut și care rulează în neștire: outsider-ul are diverse șanse pe care nu le fructifică, iar la final tot ăla bogatul umflă potul. Rămâne punctul acela fabulos în care Alcaraz ajunge peste tot la voleurile lui Nadal, într-un fel în care nici Djokovic n-ar fi făcut-o...