Mircea Radu IACOBAN

O învățătură din bătrâni spune c-ar fi bine să faci ce spune popa, nu ce face popa! În 2007 Putin a fost speaker la Conferința pentru securitate de la München – o reuniune anuală de înalt nivel la care sunt luate în discuție temele cele mai ardente și mai actuale ale securității planetei (obiectul dezbaterii în Conferința din 2007: „Crize globale, responsabilitate globală”). Absolut incredibil ce putea să declare Putin acum 14 ani! Să vezi și să nu crezi, să te freci la ochi, să-ți scuipi în sân, să te închini ca să-l alungi pe Necuratul, și să strigi din răsputeri „nu se poate!” „Țarul” face acum exact ceea ce condamna cu vehemență atunci!! Începe invitând la sinceritate: „Structura acestei Conferințe îmi permite să evit politețea excesivă și nevoia de a vorbi în termeni diplomatici rotunjiți, plăcuți, dar goi. Am prilejul să spun ceea ce cred eu cu adevărat despre problemele de securitate internațională. Și dacă comentariile mele vor părea colegilor noștri excesiv de polemice, ascuțite sau inexacte, atunci vă rog să nu vă supărați pe mine. La urma urmei, aceasta este doar o conferință (…) Caracterul universal și indivizibil al securității este exprimat prin principiul de bază conform căruia «securitate pentru unul este securitate pentru toți (…) Când pacea a fost ruptă undeva, pacea tuturor țărilor de pretutindeni este în pericol»(sunt citate spusele lui Roosevelt). Putin continuă, de acum înainte dându-și palme în oglindă: „Acțiunile unilaterale și ilegitime nu rezolvă nici o problemă. Mai mult, provoacă noi tragedii umane și creează noi centre de tensiune. Și nu mai puțini oameni își pierd viața în aceste conflicte – chiar mai mulți mor decât înainte. Semnificativ mai mulți, semnificativ mai mulți! Astăzi suntem martorii unei hiperutilizări aproape necontenite a forței – forța militară – în relațiile internaționale, forță care aruncă lumea într-un abis de conflicte permanente”. Și cum a amenințat asistența că va spune ceea ce crede el cu adevărat despre problemele de securitate internațională, iată prima ieșire polemică: „Asistăm la un dispreț din ce în ce mai mare pentru principiile de bază ale dreptului internațional.” Nu cumva (fie-mi iertată exprimarea prea frustă) tocmai hoțul strigă hoții? Consecința întrevăzută de Vladimir Vladimirovici: „Rezultă faptul că nimeni nu se simte în siguranță. Vreau să subliniez acest lucru – nimeni nu se simte în siguranță! Pentru că nimeni nu poate simți că dreptul internațional este ca un zid de piatră care îl va proteja.” Are toată dreptatea, numai că taman Putin este cel care a făcut o enormă breșă în zidul cu pricina, încălcând grav și-n veci impardonabil suveranitatea Ucrainei. Ca să nu mai vorbim despre declarația absurdă, nerușinată și cinică a lui Lavrov, potrivit căreia Rusia… n-a atacat Ucraina, ci pe naziștii și drogații de la Kiev! Probabil FSB avea informații că în blocurile de locuințe distruse de la Mariupol și Harkov locuiesc niscaiva naziști, altfel n-aveau de ce să le bombardeze „eliberatorii”! Dar ce spunea Putin în 2007? Iată: „utilizarea forței ar trebui să fie o măsură cu adevărat excepțională, comparabilă cu utilizarea pedepsei cu moartea în sistemele judiciare ale anumitor state.” Rămâi pur și simplu interzis când citești mai departe despre țări (nenumite) „care participă cu ușurință la operațiuni militare ce sunt greu de considerat legitime. Și, de fapt, aceste conflicte ucid oameni – sute și mii de civili!” Adică, exact ceea ce se întâmplă acum în Ucraina!! Fără să-și închipuie că-i pe post de Nostradamus, Putin urmează în 2022 pas cu pas scenariile atroce pe care tot el le-a combătut în conferința de la München din 2007! Unde, la final, se întreba apoteotic și vizionar: „De ce ar trebui să începem să bombardăm și să tragem acum cu fiecare ocazie disponibilă? Fără amenințarea distrugerii reciproce, nu avem suficientă cultură politică, respect pentru valorile democratice și pentru lege?” Da, din păcate, cam despre asta-i vorba: niet kultura. Teribila tragedie ucraineană, atât de evident ilegală și întru totul de neiertat, nu mai îngăduie sterile abordări teoretice la conferințe și colocvii, ci obligă la căutarea imediată a unor căi de soluționare. Care nu se prea întrezăresc tocmai din pricina enormității, ilegalității și ilogicii unui război dezlănțuit de către un personaj aflat acum cu spatele la zid și capabil de acte demente. Faptul că un singur om, ca și în 1939, poate îndolia toată planeta, arată că înseși temeiurile democrației se cuvin în profunzime regândite, fiindcă lipsește total supapa de siguranță care să protejeze omenirea de consecințele acumulării nesăbuite de putere malefică și discreționară. Și când nici cultură politică nu-i…