Detoxifierea și echilibrul nu sunt activități de făcut o dată la câțiva ani, ca un soi de revizie a mașinii. Cu cât ne păstrăm sistemul mai curat, mai echilibrat și mai puternic, cu atât ne putem menține conexiunea la energiile formatoare mai pure și mai luminoase ale universului și la cunoașterea universală care ne înconjoară.
Persoanele care practică qigong elimină toxine fizice, psihoemoționale și energetice prin strănut, eructații, flatulențe, plâns, suflatul nasului, vărsături, defecație și urinare. Dintr-o perspectivă bazată pe energie, nu considerăm aceste acte dezgustătoare sau neadecvate. Oare chiar este mai bine să îți ții toate toxinele în interior, să nu le elimini, făcând ceva considerat nepoliticos de alții? Dacă nu eliminăm toxinele emoționale și pe cele cauzate de mediu, ele vor acționa în corp asemenea ruginii - slăbim și îmbătrânim înainte de vreme. Când canalele care ne distribuie energia în corp se înfundă, încep să-și facă apariția ridurile, părul alb și durerile.
Sistemul Moisoiu Health Methods are capacitatea de a-i învăța pe oameni cum să se vindece, mai întâi punând accent pe corp, apoi pe emoții și în cele din urmă concentrându-se mai mult asupra spiritului. Combinarea practicilor Moisoiu Health Methods cu anumite elemente asemănătoare EMDR-ului – desensibilizarea și reprocesarea prin mișcări oculare – constituie o metodă mai cuprinzătoare și mai eficientă de a elimina problemele emoționale adânc înrădăcinate din propriul sistem decât aplicarea tehnicii EMDR.
Sistemul nostru terapeutic vine cu soluții concrete pentru vindecarea părților negative ale vieții (divorț, decepții, decese, boli, instabilitate financiară, depresie, anxietate, atacuri de panică, fobii, probleme în cuplu, probleme de comunicare verbală și nonverbală, dezechilibre la nivel individual și în cuplu etc.). Aceste părți le putem accepta, transforma și utiliza ca să creăm energie nouă și sănătoasă pentru noi înșine. Putem primi în viața noastră energiile mai dense și mai întunecate și le putem modifica printr-un procedeu similar transformării cărbunelui în diamant.
Integrarea unor elemente asemănătoare protocolului EMDR în sistemul qigong Moisoiu Health Methods oferă un mod mai sistematic de procesare completă a bagajului emoțional toxic stocat în meridianele energetice ale corpului. Astfel, în ceea ce privește terapia utilizăm o abordare nouă: o combinație între elemente asemănătoare EMDR-ului și sistemul Moisoiu Health Methods de principii și practici de qigong medical. Noua noastră abordare nu necesită multe explicații în vederea pregătirii clientului. Spre deosebire de tehnica EMDR, conexiunile neconștientizate la problema tratată nu revin des în minte pe parcursul procesului, dar sunt abordate. În multe cazuri, acest aspect face ca experiența să fie mai puțin emoțională și mai potrivită pentru a fi efectuată ca autovindecare.
Nu toată lumea are amintiri vizuale legate de problema de tratat. Te poți concentra asupra amintirilor negative ce trebuie procesate în orice mod vrei, în loc să alegi o imagine specifică din memorie. Iar construirea convingerilor pozitive – necesare abordării problemei dacă reapare – pare să se petreacă automat.
Unele persoane, care nu au reușit să facă EMDR, folosesc cu succes tehnicile noastre, deoarece conține mai multe aspecte încorporate care le mențin calme pe parcurs. De obicei, nu obosești când efectuezi practicile noastre. Abordarea este suficient de simplă pentru ca, după o ședință sau două, majoritatea persoanelor să poată exersa singure ghidându-se după un rezumat scris.
Unele persoane simt că încărcătura din jurul problemei traumatice alese este eliminată chiar după primele două ședințe de terapie. Mai multe detalii vă oferim pe site-ul nostru: www.mihaimoisoiu.ro
Noua noastră abordare a vindecării emoționale ține cont de ciclurile și de acumulările energetice care pot apărea și oferă instrucțiuni concrete, pas cu pas, pentru a ne explora mecanismele naturale de vindecare, astfel încât să eliminăm și să transformăm blocajele din organele interne și din traseele energetice, precum și pentru a prelua controlul asupra propriei stări de bine, atât în plan fizic, cât și psihic.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753937223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com