Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 26 mar 2019 - Anul XXIV, nr. 71 (7072)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   8 imagini |   ø fişiere video

Investiţii

Spitalul de Urgenţă Suceava le solicită consilierilor judeţeni aprobarea pistei pentru elicoptere pe corpul principal al clădirii

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Construcţia pistei pentru elicoptere pe corpul principal al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava ar putea începe chiar în acest an, dacă deliberativul judeţean va aproba, în şedinţa de joi, 28 martie, indicatorii tehnico-economici şi studiul de fezabilitate pentru acest obiectiv. Investiţia este estimată la 6,5 milioane de lei (cu TVA) şi cuprinde construirea unui heliport în terasă, accesibilizarea spaţiului destinat serviciilor şi a căilor de acces, cu intervenţii asupra sistemului constructiv al clădirii, amenajarea zonei de realizare a heliportului pe structură metalică, realizarea unor extinderi pe verticală ale lifturilor existente până la nivelul heliportului pentru legătura cu diferite niveluri ale clădirii existente şi închiderea pergolelor pe aripa de clădire unde se amenajează heliportul.

Heliportul va fi echipat cu o pasarelă pentru evacuarea către casa liftului, o ieşire pentru evacuarea de urgenţă, plasă de siguranţă montată perimetral, instalaţii de stingere incendiu, echipamente electrice, jgheaburi de preluare a apei pluviale şi rezervor de apă pentru incendii.

Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat că investiţia este necesară având în vedere întinderea judeţului şi faptul că SJU este cea mai reprezentativă unitate sanitară din judeţ şi unica din municipiul Suceava care asigură asistenţa medicală preventivă, curativă şi recuperatorie, primară şi secundară pentru mai mult de 30% din populaţia judeţului.

În expunerea de motive semnată de vicepreşedintele CJ Suceava Gheorghe Niţă se arată că, odată cu dezvoltarea sistemului aeromedical din România, s-a înfiinţat şi Punctul de Operare Aeromedical, ale cărui elicoptere ar urma să efectueze misiuni aeromedicale pe teritoriul judeţului Suceava, iar pentru ca elicopterul să poată opera la spital este necesară existenţa unui heliport proiectat, construit şi autorizat conform legislaţiei şi actelor normative specifice în vigoare.

„După aprobarea indicatorilor, dăm drumul la proiectare şi execuţie”, a declarat managerul Vasile Rîmbu. Investiţia va fi finanţată din bugetul judeţean şi din fondurile proprii ale spitalului. Astfel, se va dezvolta la nivel regional şi local infrastructura de primiri urgenţe, reducând inegalităţile prin îmbunătăţirea accesului la serviciile de sănătate - transport al pacienţilor pe cale aeriană cu elicopterele SMURD, reducerea timpului de răspuns în situaţii de urgenţe medicale, evitarea aglomerării din traficul rutier sau a blocajelor provocate de accidente rutiere, inundaţii sau înzăpeziri, pentru deplasarea la locul intervenţiei, sporirea gradului de disponibilitate a serviciilor medicale, printr-o mai bună acoperire a teritoriului, posibilitatea operării cu elicopterul atât pe timp de zi, cat şi pe timp de noapte, în condiţii de vizibilitate şi asigurarea  disponibilităţii  de  executare a misiunilor aeromedicale non-stop.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Spitalul de Urgenţă Suceava le solicită consilierilor judeţeni aprobarea pistei pentru elicoptere pe corpul principal al clădirii.
 Vizualizări articol: 1987 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
Spitalul de Urgenţă Suceava le solicită consilierilor judeţeni aprobarea pistei pentru elicoptere pe corpul principal al clădirii1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei