Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 25 mar 2019 - Anul XXIV, nr. 70 (7071)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9757 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6253 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Să vezi şi să nu crezi!

NE-AM FĂCUT-O CU MÂNA NOASTRĂ!

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Am început să intru  la idei: oare chiar e adevărat că Google ştie despre mine ceea ce nici eu nu  ştiu? Ia să verific (google.com/maps/timeline). Iau o zi la întâmplare: 14 martie. Sunt informat  că am plecat de acasă la ora 9,41, am parcurs cu tramvaiul, în 19 minute, cei 2,8 km. până la Patiseria „Select”. După care am mers 500 metri  pe jos (11,29-12,12), am poposit 9 minute la magazinul „Profi” şi m-am întors acasă cu autobuzul (0,9 km. în 3 minute). Scot maşina din garaj şi parchez după 9 minute la Policlinica „Acord”, str. Gavriil Musicescu nr. 12, cod poştal 700259. Merg pe jos 24 de minute (n-am găsit locşor de parcare mai apropiat în jurul Pieţei Unirii), spre  a ajunge la „Platinum Optic”. Cabinetul oftalmologic s-a mutat nu de mult la această adresă; eu, client vechi, abia am aflat, Google îi ştie până şi noul cod poştal (700098).  Rezolv ce aveam de rezolvat între orele 16,51-17,48 şi, la 18,09 sunt acasă, str. Tafrali nr. 4, cod poştal 700495. O singură scăpare a „motorului de căutare” cu 78,5% cotă de piaţă: când am traversat trecerea subterană de sub Piaţa Unirii, am intrat 1,6 minute la WC-ul public. Ceea ce Google n-a consemnat – ori din pudoare, ori fiindcă stabilimentul n-are cod poştal. Care va să zică, de ceva vreme nouă, tuturor, orice mişcare ne este strict urmărită şi înregistrată: adio vizită pe şest la Firica, motivând acasă că ai avut lungă şedinţă la „Desfaceri”, consoarta n-are decât să deschidă computerul pentru a afla câte minute de amor ilicit ai consumat, să facă comparaţii cu performanţele de la domiciliul conjugal şi să intre în posesia, pentru represalii, adresei exacte şi a codului poştal al Firicăi. Trist: nu mai ai nici cum anunţa familia că pleci pentru contractări la Oradea şi,  de fapt, s-o dai cotită către mândra din Rădăuţi. Părinţii vor putea dibui imediat itinerariile odraslelor ce chiulesc de la ore, de unde şi eventualitatea utilizării mai reţinute a telefoanelor (s-o văd şi p-asta!) şi abandonării mobilului (nu-i suficient să-l închizi!) în perioadele mai zburdalnice. Iar poliţiştii veacului XXI, înarmaţi cu analiza ADN şi cu totala supraveghere Google, vor încătuşa criminalul înainte ca victima să-şi dea ultima suflare. De radar rutier, practic, n-o să mai fie nevoie: dacă se pun în relaţie kilometrii parcurşi cu timpul de mers, e-o joacă să se afle viteza exactă în locul cutare, momentul cutare. Google ne linişteşte, aceste informaţii le ştim doar noi. Cum adică „doar noi”, când ni le servesc cu linguriţa alţii, a-toate-ştiutorii... ei? Cu mandat, le află oricine, iar mandate, la noi, s-au dat gârlă... Şi mai angoasantă este performanţa Google de stocare a istoricul căutărilor noastre din epoca de piatră şi până la zi. Ai accesat vreodată, cine ştie cum, poza vreuneidame insuficient înveşmântată, poţi deveni suspect de obsesii sexuale. Eu unul, pentru a scrie romanul „Pompe funebre”, am navigat, acum nu mai ştiu  câţi ani, pe situri cu morgi şi cimitire. N-oi fi necrofil? Când poate stârni atâta agitaţie o banală poză dintr-o cramă, e de presupus că printr-o scotocire autorizată în memoria calculatoarelor noastre, la DNA Ploieşti ar putea înflori săptămânal un car de dosare!  Istoricul stocat pe Google îţi configurează, şi fizic, şi psihic, personalitatea: eşti caucazian, galben, negru, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, anorexic sau hiperponderal, creştin, evreu, musulman, progresist sau conservator, dacă ai tendinţe suicidale, care ţi-s simpatiile politice, ce aplicaţii şi extensii utilizezi, ce hobby-uri ai, ce venituri,  ce obsesii, ce dorinţe (daţi clic pe google.com/settings/ads/) Ei, şi ce? – veţi spune, n-am nimic de ascuns! Că aceste informaţii interesează pe alţii şi au valoare o demonstrează „advertiserii”, care le cumpără de la Google, spre a fi utilizate în continuare, de regulă, în scopuri publicitare („dacă accesaţi un sit de călătorie, este posibil ca, în aceeaşi seară, să vedeţi anunţuri pentru zborul către Paris...”), dar, tot mai ades, şi pentru manipulări politice. Însă, ne asigură Google, „informaţiile Dvs. cu caracter personal rămân protejate şi private”. Protejate şi private ar  fi fost de rămâneau doar în posesia mea, fiindcă ale mele sunt! Eu unul consider că aş avea şi dreptul să uit, motiv pentru care obişnuiesc să şterg din memoria computerului ceea ce consider că merită şters. Degeaba, Google păstrează totul, fiecare imagine pe care aţi căutat-o, fiecare ştire sau articol deschise cândva, orice draft de proiect, fiecare căutare pe Google, toate videoclipurile pe You Tube, fiecare e-mail trimis ori primit (inclusiv cele şterse), jocurile pe care le jucaţi, posturile de radio ascultate ş.a.m.d. Cotidianul „The Guardian” exclamă: „N-am lăsat niciodată guvernul să pună microfoane ori camere de luat vederi în casele noastre, ori dispozitive de urmărire a locaţiei. Ne-am făcut-o singuri, pentru că – la dracu′ cu asta! –  voiam să vedem videoclipuri cu câini simpatici.”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului NE-AM FĂCUT-O CU MÂNA NOASTRĂ!.
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 8 voturi
NE-AM FĂCUT-O CU MÂNA NOASTRĂ!5.058

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei