Cugetarea lui Albert Einstein - “Imaginaţia este mult mai importantă decât cunoaşterea” este deviza după care se ghidează doi tineri, elevi ai Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava, care îşi propun să ne uşureze viaţa prin intermediul unui proiect ştiinţific dezvoltat, un sistem care permite verificarea securităţii unei clădiri din câteva puncte de vedere.
Nu de puţine ori am fost puşi în situaţia ca după ce plecăm de acasă să ne întrebăm dacă am stins lumina, dacă am oprit gazul, etc., întrebări ale căror răspunsuri nu vin întotdeauna în timp util, producând un disconfort real. Tocmai la aceste întrebări ce nu ne dau pace de multe ori vor să ne răspundă la timp, într-un mod cât se poate de simplu şi pe înţelesul oricui, Ionatan Lavric şi Vlad Pavel.
Cei doi sunt elevi în clasa a XII-a la colegiul menţionat, iar proiectul lor (“Sistem de vizualizare în timp real a securităţii unei clădiri”) constă într-un sistem care verifică şi mai apoi informează asupra unor indicatori dintr-o încăpere monitorizată, indicatori precum temperatura mediului, lumină, umiditate, prezenţă umană, etc.
Potrivit acestora, “nu vorbim neapărat de securitate împotriva hoţilor, aşa cum poate multă lume ar înţelege. Proiectul presupune o plăcuţă care colecţionează date de la diverse tipuri de senzori – de temperatură, de umiditate, lumină, presiune, prezenţă umană, incendiu, inundaţie”.
Proiectul dezvoltat de elevi porneşte de la premisa că în viaţa de zi cu zi alegem să construim un set de automatisme care sunt înregistrate doar la nivelul subconştientului uman şi nu sunt înregistrate ca acţiuni distincte atunci când acestea chiar se produc.
“Am construit astfel un sistem minimal, extrem de simplu de utilizat, care permite verificarea securităţii unei clădiri din câteva puncte de vedere”, explică tinerii.
Este vorba despre o plăcuţă care se amplasează în camera de interes, de unde culege informaţiile dorite de la mai mulţi senzori amplasaţi în diverse încăperi.
Aplicabilitate
Tinerii arată cât de folositor poate fi proiectul dezvoltat de ei, menţionând “dacă avem un incendiu într-o clădire foarte mare, pompierii trebuie să ştie de unde a început incendiul şi cum se răspândește el. Cu acest sistem şi cu imaginea 3D a clădirii putem vedea în timp real cum se extinde focul, care sunt punctele afectate şi dacă sunt persoane în zonele afectate datorită senzorului care detectează prezenţa umană”.
Vor propune conceptul instituţiilor, spitalelor, etc.
Cu proiectul “Sistem de vizualizare în timp real a securităţii unei clădiri”, tinerii suceveni au participat la Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică 2013, eveniment ce a avut loc în luna noiembrie a acestui an, în Bucureşti, obţinând menţiune.
Tot în cadrul salonului, numeroşi participanţi s-au arătat interesaţi de proiectul iniţiat de elevii de la „Petru Rareş”.
Marea surpriză a venit din partea unui bucureştean care le-a propus tinerilor să creeze un sistem asemănător, însă adaptat anumitor cerinţe.
“A venit personal la noi şi ne-a întrebat dacă sistemul nostru poate fi adaptat în funcţie de ceea ce el îşi doreşte. Ne-a contactat, ne-am întâlnit şi ne-a propus să realizăm un sistem prototip în care să folosim un senzor de temperatură, fum, flacără deschisă şi prezenţă umană, eficient în cazul unor incendii”, povestesc adolescenţii.
Aceştia au mai menţionat că vor face o serie de simulări şi testări ale sistemului creat, îl vor patenta, acesta urmând să fie propus ulterior instituţiilor, spitalelor, etc.
“Deocamdată vom lucra în parteneriat cu domnul de la Bucureşti care ne-a propus colaborarea”, au mai menţionat elevii.
Ionatan este în clasa de Matematică-informatică intensiv, tânărul dorind ca pe viitor să studieze în Anglia, la specializarea Computer Science.
De partea cealaltă, Vlad este elev în clasa de Matematică-informatică, acesta dorind să studieze la Cluj, fie tot Matematică-informatică, fie politehnică.