Cea mai mare instituţie de învăţământ din municipiul Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare”, cu peste 12.000 de studenţi, va trebui să plătească pentru serviciile de ridicare a gunoiului menajer produs atât în corpurile de învăţământ, în căminele de studenţi, cât şi la cantina Universităţii.
Până acum, aceste cheltuieli considerabile au fost suportate de municipalitatea suceveană, ca o formă sprijin acordat instituţiei de învăţământ.
La finele anului trecut, universitatea a fost înştiinţată de obligaţiile pe care le are, de a plăti pentru serviciile de ridicare a gunoiului produs, a contestat că ar avea această obligaţie, iar în momentul în care a fost somată cu încetarea prestării acestui serviciu, de la jumătatea lunii februarie, a cerut un răgaz de 75 de zile. Termenul dat de primărie, 15 martie, a fost de asemeni depăşit, fără a fi luată vreo măsură.
“Nu mai putem merge la infinit să le suportăm cheltuielile de salubritate, pentru că nici primăria nu mai are bani. A venit momentul să plătească şi universitatea cât de cât pentru salubrizare, să încheie un contract cu un operator autorizat. Nu este o instituţie publică 100%, au şi alte venituri, din contracte private. Fiecare trebuie să-şi ducă crucea în această perioadă grea. Nu vrem să lovim în universitate, dar Primăria Suceava se află într-o situaţie financiară foarte grea, mai ales la capitolul salubritate”, a declarat ieri primarul Ion Lungu, în şedinţa de Consiliu Local.
Directorul administrativ al Universităţii Suceava, Emil Nechifor, prezent ieri la şedinţă, a spus că instituţia pe care o reprezintă trebuie tratată la fel ca o şcoală sau un liceu care beneficiază de scutirea plăţii taxei de salubrizare. Primarul Sucevei i-a răspuns că acest lucru nu este legal, tocmai pentru că, în vreme ce şcolile şi liceele sunt în administrarea primăriei, Universitatea are autonomie în această privinţă, având finanţare nu doar de la stat, ci şi din taxele celor 8.000 de studenţii care nu sunt pe locuri bugetate, din contracte private sau din folosinţa spaţiilor deţinute, inclusiv la nunţi.
Mai mult, o decizie de Consiliu Local de anul trecut spune clar că taxa de ecologizare trebuie plătită de unităţile de învăţământ care deţin internate, cămine sau spaţii de locuit.
În aceste condiţii, consilieri locali au decis că obiecţiile universităţii referitor la plata serviciilor de salubrizare nu sunt întemeiate, aceştia trebuind să plătească pentru acest serviciu, fiind anormal ca acele costuri să fie suportate din banii încasaţi de la populaţie.
( 1 apr 2011, 12:02:07