Lucian AVRAMESCU

Corespondența diplomaților americani de la București, cu centrul lor, indică un interes special la nivelul individului. Individului politic dâmbovițean. Ce face, ce cusururi are, cu cine se înnădește pe saltea sau în afaceri. Asta mi-a liniștit mândria, rănită de angajamentul președintelui nostru, rostit fără echivoc, de a presta servicii erotice, ca pe centură, pentru Marele Licurici. E un serviciu, în general, plătit. Sigur, există și varianta amorului de dragul amorului. Felația la care se obligă președintele Băsescu e, cum se înțelege și subînțelege din corespondența transoceanică, nu din amor, simțind el o înfurnicare specială pentru americani, ci fiindcă simte că de acolo îi poate veni protecția. Nu protecția țării (țara nici măcar centură nu are și, până la urmă, să se descurce singură), ci protecția lui personală.Deci chestia pe care eu am numit-o ca în dicționar, iar președintele a spus-o ca în Giulești sau ca pe vapor, s-o priceapă și nea Caisă, nu era în numele nostru, al poporului, ci în numele și pentru interesul individului Băsescu. Iată de ce mi s-a luat o piatră de pe inimă. Dacă el are nevoie de un pește sau de un ibovnic potent militar și financiar, iată că și l-a găsit. Să-i facă toate plăcerile. El, însă, doar el, fără a atenta la pudorile poporului. Când a fost suspendat, înțeleg dintr-o declarație de martor, Băsescu a alergat matol și înlăcrimat (lacrimile ieșeau pe bune de astă dată!) la americani (Ambasada din București) să se dea amenințat, violat de 322 de nemernici de parlamentari și să ceară protecție. A avut-o și nu-i exclus s-o mai aibă atâta vreme cât ibovnica dâmbovițeană acceptă să stea în toate pozițiile și nu cere nimic în schimb. Nimic pentru România. Pentru el, mizilicul de a fi mereu la putere. Ce mare brânză pentru Licuriciul Suprem? Să fie Băsescu, parcă așa îl cheamă, la putere. Ini-mini drob de sare, Băsescu să rămână șef până moare! Hocus-pocus! Ne dă tot ce vrem? Ne dă. Își îngăduie și el în schimb să-și recompenseze ”fidelele” cu posturi ministeriale. Să le dea că nu plătește din buzunarul propriu. E cam pilangiu? Ei, și? A suit cam multe țoape în demnități? Să le suie. Păi la atâta plictiseală și la atâta sărăcie în țară, le mai schimbă și el, mai vede cum e una, cum face ailaltă! Americanii notează și nume. Nume de țiitoare politice, pe care le numesc sofisticat, pe americănește. Noi nu le dăm numele. Dacă nu e așa? Ce, i-am văzut eu cu ochii mei? În afară de asta, persoanele în chestiune au intrat deja în folclor, sunt text de cântec și caricatură, le știe toată lumea.

Și totuși, parcă prea abuzează americanul. Și eu sunt, de când asculta bunicul noaptea cerul și mereu i se părea că vin avioanele să ne salveze de ruși, proamerican. Dar parcă nu-i așteptam ca să-l eternizeze pe Băsescu la putere, ci pentru a aduce și la noi democrația lor, care ține de sute de ani. Deci, unchiule Sam, dacă ni-l mai ții pe ăsta cocoțat pe România, pe care o licuricește cum vrea, mă supăr. Mă supăr rău și devin fan al eschimoşilor. Sunt săraci, ca și mine, le e frig și foame adesea, îți dau și cămașa de pe ei când o au. Tu ce faci? Mi-l dai pe Băsescu? Dacă ți-e atât de drag și folositor, nu vrei să-l iei la tine, să-l faci, să zicem, guvernator în Afganistan sau șeic în Liban? Acum, de când e în sondaje aproape de zero, are atâta otravă în el încât, dacă-l mănâncă teroriștii, mor toți, în frunte cu ăla mare al lor de-i zic Osama bin Laden.

Și uite așa, când eram gata să salut ziua ieșirii României din criză și din recesiune, și din blestemele toate, sfânta zi de 1 aprilie, eu scriu despre depeșele mincinoase ale diplomaților americani care, culmea neglijenței, nici nu le păzesc bine și le lasă slobode pe internet. Păi nu  contaminează astfel bietul alegător român, blând, primăvăratic și răbdător până la următoarele alegeri, când vor veni punga de zahăr, sticla de ulei și găleata de plastic? Rușine americanilor!