Site-ul oficial al Căilor Ferate Române (CFR), pe care sunt disponibile informaţii despre mersul trenurilor de călători, a fost ţinta unui atac informatic, care l-a făcut să nu poată fi utilizat până ieri la amiază.
Cei care au dorit să obţină orice informaţii despre ruta unui tren sau trenurile şi orele la care au legături către o localitate din România nu au putut vedea decât o pagină piratată, în care hackerii care şi-au făcut de cap pe serverul CFR.
Astfel, toţi cei care au accesat site-ul www.cfr.ro şi au mers apoi pe meniul „Mersul Trenurilor de Călători”, ori au accesat direct www.mersultrenurilorcfr.ro au avut surpriza să dea peste o pagină web făcută “la mişto”, prin care hackerii avertizau cât sunt ei de “tari”.
Pe lângă imaginea unui tanc distrus de o explozie – care să arate că au mai făcut o victimă, deasupra acesteia se afla un text ironic, prin care hackerul îşi făcea cunoscută identitatea de “pirat virtual” - “Ooops! H4ck3d by W4n73d H4ck3r” (Oops! Piratat de Hackerul Căutat).
Sub imaginea tancului distrus apare un citat din Albert Einstein, scris în portugheză, care se traduce astfel: „Nu ştiu cum va fi al treilea război mondial, dar ştiu cum se va purta al patrulea: cu pietre şi bâte”. Pagina piratată de hackerul care se semnează “D3ux” a fost înlăturată de pe serverul CFR abia ieri la amiază.
(28 dec 2007, 16:16:53