Un şofer care nu a păstrat distanţa regulamentară a provocat un accident rutier în urma căruia cele patru tinere care se aflau în maşina sa au ajuns la spital. Totul s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.00, la intersecţia DN 2 cu drumul comunal de pe raza comunei Fântâna Mare.
Ovidiu G., în vârstă de 24 de ani, din comuna Vadu Moldovei, aflat la volanul unui autoturism Dacia, a frânat la un moment dat pentru a-i da voie să treacă unei maşini care avea prioritate. A fost izbit din spate de un Mercedes condus de Mihai I., în vârstă de 20 de ani, din Rădăşeni, care, fiind prea aproape de maşina din faţă, nu a mai putut evita tamponarea. Patru tinere aflate în Mercedes, cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, s-au ales cu răni uşoare de pe urma accidentului.
(28 dec 2007, 13:37:08